joi, 25 octombrie 2007

Mentirosa


Cand eram mica eram foarte inventiva. Atat de inventiva ca nici eu nu mai stia daca povestile mele erau reale sau nu. Stateam singura in casa, eram generatia cu cheia de gat. Aveam o problema cu alcoolul. Mare. Mancam visine din visinata. Cam o jumatate de borcan de visine bagam lejer. Apoi dansam. Probabil eram beata turta. Ca sa nu ma duc la scoala imi "provocam" o mare febra. Nu prea tinea treaba asta cu febra, dar mie imi placea starea aia de rau. In fotoliu puneam o perna imensa, sub mine cum s-ar zice. Ma culcam in ea asa, ghemuita, apoi pe mine aruncam o plapuma de lana. Faceam o bezna in casa si stateam asa pana cand mi se facea foarte cald. Era vara, ca sa fie clar. Ieseam lac de apa dintre perna si plapuma, strangeam repede "dovezile" si cand veneau ai mei eram "muarta de bolnava". Se rezolva totul cu un Piramidon.
Cu visinele este o poveste foarte tare. Nu mai stiu cati ani aveam. 6 cred. Mancasem un borcan de visine si eram muci de beata. Mergeam prin casa balanganindu-ma si mi-a cazut pe jos o visina. Cred ca m-a durut in 14 despre ea, caci..am calcat-o. Eram doar eu acasa. Pe la 4 a venit tata. Si a inceput circul.
- Ce-i cu visina asta pe jos?
- Nu stiu. Nu eu!
- Pai numai tu esti in casa! A fost cineva la noi?
- Nu. Dar nu e visina mea.
- Ia-o si arunc-o la gunoi, zicea tata inca bine dispus.
- Nu, ca nu e a mea. Nu mie mi-a cazut si nu eu am calcat pe ea.
- Daca nu o iei cu mana, o sa o iei cu gura, zice nervos tiranul.
- Nu o iau ca nu e a mea..
Si uite asa am tinut-o pe a mea pana cand tata s-a enervat si m-a asezat in genunchi. Eu eram o piticanie. Foarte nervoasa e drept. El cred ca m-ar fi strans de gat.
Nu vroiam sa recunosc nimic. Nu eu scapasem visina, nu eu calcasem pe ea. Era o storcoshenie plina de fire de par, nu as fi pus gura pe ea nici daca ma plateai. Eram o mica artista de mica asa ca am inceput sa scancesc.
- Imi vine sa vomit!
- Ia-o cu mana daca iti vine sa vomiti. Am zis ca o iei cu gura daca nu o iei cu mana. Ia-o oricum de acolo si arunc-o.
- Eu o iau, dar NU mie mi-a cazut. Ca sa stii ca o iau de pe jos..asa nevinovata.
Bietul meu tata..cat o fii ras in mintea lui si cat s-o fii abtinut sa nu ma stranga de gat. Asa mica si beata si firava cum eram.

Niciun comentariu: