Lacul

La mine in fatza blocului a fost candva demult un cartier de case + niste sere. A daramat Nea Nicu tot si a inceput sa lucreze la ceea ce trebuia sa fie Lacul Vacaresti. Apoi l-au impuscat pe Nea Nicu, tiganii (si romanii) au furat toata marginea lacului (bucati de marmura cica) si apoi au inceput sa taie armaturile..si s-a dus naibii tot Lacul Vacaresti cel desenat pe hartie. In locul nucilor in care urcam si cantam "Racheta alba, pamant intre stele..", in locul lanurilor de mazare furajera din care furam cat incapea in tricouri, a gradinilor de garofitze..pe care le furam, a curtilor cu ciresi inalti, si capsune bune..pe care le furam..Nea Nicu ne-a procopsit cu un fund de lac. Care iarna ingheta. Si astfel devenea "jucabil". Insa noi nu aveam voie "pe lac". Pentru ca acolo mureau copii. Inecati vara. Si noi mergeam vara la scaldat pe lac, la izvoare. Era chiar si nisip intr-o zona si desi nu aveam voie, mergeam si ne balaceam toata ziua. Noi si toti picii din cartier. Nu era picior de parinte.
Noi cica ieseam "pe afara", desigur primele 10 minute ni se auzeau racnetele in jurul blocului, apoi se facea liniste. Pentru ca eram organizati in gasti si aveam locuri de intalnire. Cum era sa mergem de capul nostru sa ne prinda cumva "aia de peste strada" si sa ne ciomageasca?! Fetele alea de la strada vorbeau urat, se pupau cu baieti si FUMAU. Noi nu. Asa ca nu ne amestecam cu ALEA.
Intr-o iarna am luat patinele de la Roscata si am mers pe lac. Era totul inghetat. De pe margine de sus "smecherii" se dadeau cu saniile si se opreau pe apa, apa inghetata bocna. Cei mai viteji se aventurau pe marea de gheata si treceau pana spre Dambovita tot lacul apoi veneau acasa cu tramvaiul 34. Noi nu aveam voie. Nici macar pe lac cu patinele. Stiam ca apa este mare, dar stateam asa..la mal. Si patinam. Aveam o pereche de pantaloni albastrii, noi. Frumosi. Bufantei asa. De la Mareshalu cred, de la Monica lui. Doar nu era sa merg la PATINAJ in pantalonii mei crosetati si cu izmene pe sub! Ce-ar mai fii fost! M-am imbracat bine, am luat patinele la spinare si am purces spre lac. Eu, sora-mea si picele artiste. Caci toate ne nascusem sa fim patinatoare, balerine, gimnaste. Habar nu aveam de capul nostru.
Patinam ca o minune a ghetii, radeam si eram toata o gratie cand am vazut-o pe maica-mea. Sus, pe marginea lacului, cu un politist langa ea. In pulover, fara haina, fara caciula. In pulover si fusta si cizme. Am cazut in fund si lama patinei mi-a rupt pantalonii, izmene..si mi-am umplut de sange. Am auzit-o pe maica-mea strigandu-ne dar nu vroiam sa ne facem de ras in fatza picelor. Asa ca o salutam asa, ca la olimpiada. Si patinam. Cred ca era un car de nervi. Eu ii facea semn ca sunt ok, ca vin imediat. Si stiam ca nu are cum sa coboare dupa noi. Cu buculitza sfasiata, orgoliu ranit si patinele in carca am urcat dealul, tragand si pe biata sor'mea dupa mine. Ca asta fiind mai mica isi lua oricum bataie din cauza mea de fiecare data.
Paradoxal maica-mea nu ne-a batut sau certat. Mi-a reparat chiar si pantalonii mei de vara, mi-a cusut un L de piele albastra in locul unde imi intrase lama de la patina. Fundul m-a durut mult timp. Si nu am mai fugit de acasa la patinaj..cateva zile.
Aveam sanie si chiar si schiuri de lemn. Foarte tari. Insa cu sania era complicat sa te dai din cauza malacilor din cartier. Asa ca ne dadeam cu capacele de la buda. Excelenta aderenta. Nu mai vorbim de foliile de plastic, cate 5 pici incapeau pe un sac din ala de plastic!
Ce aventuri!!