marți, 31 martie 2009

Rapirea din serai

(prelucrare dupa Laurian)

Pe cand aveam cam 14-15 ani am descoperit minunatiile tehnicii. Cornel si Costel erau cei doi prieteni ai mei. Parintii lor erau si ei prieteni, insa cum din fiecare familie cate un membru lucra la aeroport, noi ne faceam veacul cand la Cornel, cand la Costel.
Mama lui Cornel era stewardesa, facea majoritatea curselor in tarile arabe, mai baga un Dubai, o Sirie. Avea Cornel acasa si video si statie, boxe..insa noi eram fascinati de camera de filmat. O camera VHS care tragea direct pe caseta video. Tot Cornel avea si o surioara mai mica, avea cam 8 ani.
Intr-o seara cand parintii erau la munca, ne-am hotarat sa facem un film. Niste oameni de afaceri aveau ceva de impartit, la mijloc era (ca de obicei) o cadana, in persoana bietei fetitze. Ne-am imbracat in hainele lui ta'su, ditamai omul de 140 de kile. Noi, uscati ca lupta de clasa, cu trabuce in gura si costume imense, aia mica invaluita toata in esarfele ma'sii, cu portocale baga-te intr-un sutien sterpelit din camera, papuci cu toc..1001 de nopti nene..
Eu eram cel care vindea cadana. O tineam pe pitica pe genunchi si intrebam nervos: cate camile? 5? Fata mea face cel putin 10 capete!
Costel filma si se prapadea de ras, in tot acest timp Cornel se impiedica in pantofii lui taica-su si cara sticle de bautura si tot ce putea din spatele barului pentru a ma convinge sa ii vand cadana.
Am filmat cat ne-a tinut caseta, presarand inregistrarea cu mascari si poante.

Totul a fost minunat pana cand intr-o seara, din senin, parintii lui Cornel au invitat parintii lui Costel la o "vizionare". Noi eram in casa, ne alergam ca bezmeticii. De jos, din camera de zi s-au auzit hahaielile celor 140 de kile ale tatalui lui Cornel care a ras pana i s-a rupt scaunul sub fund.
Pe noi ne-au cam incins cu bataia, se pare ca pelicula filmata de noi nu era cu Acord Parental si biata cadana parea tinuta cu forta in acel film. Desi am fi putut primi cel putin o Zmeura de aur pentru interpretare, nu mai vorbesc de premiul special pentru costume si decor, noi am primit o mega chelfaneala si o buna perioada de timp nu am mai calcat la Cornel in casa.
Intre timp si noi si cadana ne-am facut mari. Mama lui Cornel inca zboara..

miercuri, 24 septembrie 2008

Raze de soare


de la Radu G, un drag noua prieten

Bunica avea o clocitoare care aducea pe lume in jur de 200 de vietati la o perioada de vreme. Pentru ca eu eram mic si simpatic, clocitoarea statea pe capul patului, aproape de mine. Eram mama ratzelor, cum crapa un ou cum preluam puiul si aveam grija de el.

Intr-o zi, pe cand bunicii erau la camp eu eram in curte cu cei 200 de bobocei. Ma urmau ca pe un adevarat conducator, toata curtea era a noastra. In spatele curtii bunicul avea un cauciuc de tractor taiat pe jumatate, plin de apa. Era locul de unde beau apa orataniile din curte. Ca un adevarat lider am pasit in mijocul cauciucului si am luat pe rand fiecare ratzusca incercand sa ii dau sa bea apa. Ma fascina forma ciocului, micimea acestor pasari, auriul pufului.
M-am apucat sa adap pe rand fiecare ratzusca, o luam in mana, o indesam cu capul in apa pana mi se parea ca s-a saturat..apoi o asezam frumos, lesinata, in exteriorul cauciucului. Pe la a 50 a ratza, cauciucul meu arata ca un soare. Ratele mele sucombasera si ofereau un tablou grotesc insa la mintea mea de atunci totul mi se parea rupt de lume, transpus intr-o alta dimensiune.
Poate chipul bunicului m-a readus la realitate..inca incercam sa dau apa unei ratze cand umbra bunicului mi-a intunecat opera de arta. M-am intors incet, cu puiul de ratza in mana, vinovat. bunicul nu m-a certat, a incercat doar sa afle ce facem cu razele de soare. Eu am plans, m-am refugiat in fustele bunichii, bietele mele ratzuste dormeau in jurul rotii de cauciuc, intr-un apus de soare din poveste.

(adaptata din amintirea unei nopti acasa la Diana Iliescu)

vineri, 15 august 2008

Pitica

Dana Pitica era un fel de mic tiran. Ii spuneam Pitica pentru ca era mica-mica, bruneta, slaba si avea o personalitate puternica. Asta nu s-a schimbat pana azi..
Toti aveam timbre si clasoare, faceam schimb, era o nebunie in anii aia. Pitica avea colectii intregi si la fel ca si noi un clasor mare chinezesc. Nu mai stiu de la ce a inceput nebunia cu timbrele, lupta pentru colitze, planuri de furtisag pe care le puneam la cale.

(Biata Angelica..cum i-am furat timbrul cu tractorul pe fond portocaliu.. Marsavia a avut loc pe hol, in fatza usii. Eu am atras-o in casa pentru a ii arata ceva, timp in care fetele, Sabi si Giani au sustras maretzul timbru din clasor. Aveam chiar si un semnal care anunta ca planul a fost dus la indeplinire. Angelica a fost eliberata din casa si stupoare! Giani, vecina mi-a furat timbrul pe care il furasem impreuna! A urmat infruntarea. Lili si Giani s-au inchis in casa, minute bune am negociat cu ele sa deschida usa sa vorbim. Mi-am luat in brate o farfurie plina cu branza de burduf din care faceam niste mici bombe-gogoloaie. Arma suprema, branza de burduf cu care aveam de gand sa atac inamicul. Fetele aveau lant la usa si cu greu le-am convins sa imi deschida. Distanta dintre usa si toc era numai buna sa permita gogoloiului sa intre pe teritoriul inamic asa ca in momentul in care fetele au deschis usa, a inceput atacul. Bomba de branza parfumata a tasnit cu putere si s-a lipit pe perete, deasupra de intrerupatorul de la bucatarie, inmiresmand casa cu binecunoscuta duhoare specific branzoveneasca. Fetele s-au speriat si a inceput o matzaiala amestecata cu hahaiala mea. Obiectivul fusese atins! Bomba lovise inamicul si timbrul trebuia sa se intoarca la mine. Insa fetele nu au cedat.. - POVESTEA ASTA EXISTA DEJA SI SE NUMESTE "Filatelie salveaza Romania" )

Cateva zile dupa atac Pitica a convocat toata picimea in fatza geamului de la dormitorul ei aflat la parterul blocului. S-a urcat pe giurgiuveaua de la geam, ne-a aliniat si apoi a facut ceva care a ramas forver in mintea noastra. Si-a adunat timbrele toate, le-a facut tenculet si le-a luat in mana. Noi asteptam ca niste infometati gestul suprem. Pitica ne-a privit si apoi a strigat fix in momentul in care arunca teancul de timbre:
" Luptati-va! Apucati fiecare ce puteti!"
Ne-am impins si ne-am smuls hainele intr-o incercare disperata de a prinde ceva din aer, timbrele "plouau" peste noi, Pitica ne privea cu dispret de la inaltimea geamului sau. Cand s-a terminat delirul ne-am asezat fiecare cu clasorul in brate si am inceput sa asezam timbrele. Am negociat si facut schimburi a sa ne completam colectiile. Pitica ne-a urmarit de la geam..pana ne-am carat la casele noastre.

(o sa scanez pozele cu noi ca sa se vaza ca toate povestile is reale si ca noi existam..Si ca Pitica era mica!)

miercuri, 12 martie 2008

vineri, 1 februarie 2008

Zugraveala la Alina

Alina nebuna era un personaj controversat in cartier. Bruneta, cu picioare frumoase si "pieptoasa". Vorbea ca un birjar si fuma. Cred ca noi doua ne-am impretenit tocmai pentru ca eram atat de diferite. In spatele acestei "golance" se ascundea o fata care gatea, spala si muncea ca o mama de familie. Alina m-a invatat sa fac gatesc, cu ea am facut prima mea mancare de cartofi, cu ea am spalat prima masina de rufe. Pe vremea noastra masinile de spalat erau Albalux si numai cateva modele aveau si storcator de rufe. A mea avea, a Alinei nu. Si totusi caram plase cu lenjerie la ea acasa, bagam la spalat, clateam in cada plina cu apa si apoi ne urcam amandoua si ne luptam cu uriasele cearsafuri de pat. Le rasuceam si le storceam pana nu mai iesea o picatura de apa. Mici si slabanoage cum eram tot procesul de stoarcere ne facea ciuciulete si ne obosea.
Intr-un an anume, la Alina acasa se zugravise. In casa alor ei erau niste reguli nescrise. Fetele faceau curatenie in fiecare zi, vinerea se scoteau toate covoarele si se bateau in spatele blocului, erau zile in care se spalau rufe, zile in care se mancau cartofi prajiti si friptura, zile in care se spalau geamurile. Muma-sa era organizatorul sef.
Toata casa era prospat zugravita si fetele aveau de spalat pe jos, de scos huma de pe linoleum, de curatat tocaraia, geamurile. Am zis sa ne organizam si sa le ajutam si eu si sora-mea. Patru fetite aveau de smotruit un apartament cu trei camere. Am ajuns la Alina devreme, dimineata. Cred ca eram in vacanta de vara, caci alta explicatie nu am, nu stiu de ce nu eram la scoala. Cuiva i-a venit ideea sa tragem o batalie cu apa ca sa umezim mai bine huma de pe jos. De la micutele seringi s-a ajuns repede la bidoane de apa de 2 litri. Echipele s-au facut schimband cate o surioara intre noi, am stabilit ca o tabara avea baia si una bucataria pentru a ne fi mai usor accesul la munitie. Ne-am stropit pana am facut un lac in toata casa. Peretii erau uzi si noi radeam si tipam ca nebunele. Alina s-a ascuns intr-o camara aflata in fata usii de la intrare, sora-mea era pititi in bucatarie. Telul era sa ajunga cineva in sufragerie, cred. Am pornit in viteze dinspre baie si cu urlet de lupta m-am napustit catre usa de la sufragerie. Pe jos era ud si tin minte ca la un moment dat mi s-a rupt filmul. Am alunecat si am cazut pe spate exact in fata usii de la camara unde statea de veghe inamicul. M-am trezit cu un jet de apa pe fata, in strigate de izbanda, nu puteam sa respir. Astea radeau si varsau sticle de apa peste mine.
"Bai, nu pot sa respir, pe bune.."
Stateam intinsa pe jos avand senzatia ca mi-au crapat cumva plamanii in mii de bucati. Alina s-a mobilizat prima.
"Ai murit fata?"
M-au tarat din balta de apa spre bucatarie si se uitau la mine alba ca varul. Imi venea sa rad dar ma durea fiecare osicior:)) M-au ridicat si ne-am calmat cateva minute. In urma noastra, dezastul. Peretii uzii felasca, noi la fel, toata casa arata ca dupa o furtuna. A venit o vecina sa intrebe ce facem si saraca nu intelegea nimic. Stiu ca am sters tot, ca am uscat peretii cu uscatorul de par si ca si azi cand povestesc cu Alina radem ca nebunele.

luni, 19 noiembrie 2007

Gradina cu jucarii si alte povestiri

La cateva blocuri de noi era un bloc de garsoniere. Din alea mici si urate, cu oamenii care aveau mereu copii mici. In jurul blocului, gradina -c a asa era pe vremea noastra.
Cumva avea loc o minune in gradina aia. Copii aia mici din garsoniere aruncau pe geam tot felul de chestii, bucatele de jucarii, jucarii intregi, carti de joc. Cam o data pe saptamana noi mergeam in gradina cu jucarii. Era o expeditie. Mergeam la colectat si ne intorceam incarcati cu cel putin un gunoias de caciula.
Gastile de baieti au cu totul alt fel de distractie. Fetele ieseau afara cu presulet si cu papusi, croiau haine si aveau discutii. Erau una mama si una tata. Nu ne placeau, erau niste ciudatenii care nu intelegeau nimic din spiritul nostru de aventura.
Noi eram barbati, jucam fotbal, trageam cu cornete, aveam parte de aventuri. Ne bateam si ramaneam prieteni.
Fotbalul era religia noastra. Cand a fost campionatul mondial de fotbal am avut parte de super experiente. Meciurile se vedeau pe bloc, un vecin aducea televizorul, tragea prelungitoare si se organiza vizionarea. Numai baietii aveau voi. Noi si tatii nostri. Aveam scaune de pescar si "prindeam" meciul de la rusi. Stateam lipiti de ai nostri, nu aveam voie sa ne miscam stanga-dreapta ca sa nu cadem cumva de pe bloc. In Bacau blocurile cu 4 etaje nu au marginea ridicata, nu au un parapet. E drept si ici colo mai era o antena. Noi vedeam meciul cu ajutorul unei antene facuta de un vecin, din aia sutien. Ce distractie era.
Mai tineti minte cel mai bun snitzel din copilarie? Ala facut din parizer! Sau cosuletele de parizer, felia prajita cu tot cu "coaja" ca sa se ridice marginile...Ehe..si in cosulet si punea la prajit un om!
Ce festin!

Gelu

La noi in gasca nu erau fete. Numai baieti, de varste apropiate. Aia mari erau cei care dadeau tonul la facut tampenii. Asteptam ploile mai abitir decat taranii care stiau ca de ploi depinde recolta lor. Pentru noi ploia era un motiv bun sa facem ceva rau. Dintr-o teava de plastic cu "gura" destul de larga pentru a indesa un dop in ea, faceam o imensa "siringa", cu o tija pe care o legam cumva de dop. Sugeam apa mizerabila din balti si ne asezam strategic la coltul blocului, intre boscheti. Asteptam masinile si vizam soferii care aveau proasta inspiratie sa aiba geamul deschis. Arta nu consta in a uda masina, ci important era sa il pocnim pe sofer cu jetul de apa muradara fix in mufa. Indemanare maxima se cerea. Ascunsi in boschete, cu siringa uriasa in mana pandeam o Dacie rablagita cu un sofer imprudent la volan. Trebuia sa apesi tare, sa prinzi geamul deschis si masina sa aiba o viteza mica. Ii udam si fugeam care incotro ca potarnichile. Cand nu ploua aveam alt concurs. Caci totul era un concurs. Tot de la coltul blocului, inarmati cu bolovani sau pietre pandeam masinile si le atacam. Ideea era ca masina sa fie in mers, calculasem viteza cu care trebuie aruncata piatra astfel incat soferul sa se sperie si sa faca pe el.
Gelu era campion absolut, isi alegea bolovani de pamant, usor intariti. Din aia care la impact se faceau zob si murdareau tot.
Se aseza in pozitie de atac si tintea gemul. Nimerea des parbrizul, motiv de mare bucurie pentru sofer. Cei mai putin norocosi primeau bolovanul in masina, pamant peste tot, in fata, in gura, pe geam, pe volan. O incantare.
Orasul nostru era mic. Clar stiam o parte din victime. Asta facea totul sa fie si mai interesant!
- Ba Gelule, aia nu-i masina lui tac'tu?! a intrebat Ion dupa un atac cu bolovani asupra unei Dacii albastre.
Gelu a facut ochii mari. Tac'su a oprit masina si a coborat in strada plin de pamant, scuipand si injurand de mama focului. Picimea a disparut cat ai zice peste. Ion a taiat-o si a incercat sa il traga si pe Gelu dupa el. Dar deja tac'su il vazuse si o luase spre el. Gelu avea un ditamai bolovanul in mana. Tricoul lui lalaiu era labargit de la atata tras, murdar de noroi. Gelu sta nemiscat si ii auzea ca prin vis pe ceilalti strigand.
- Ba, fugi ba! Nu fii prost!
Dar Gelu nu se putea misca.
L-a batut tac'su in fatza blocului, apoi l-a tarat in casa. Unde iar l-a batut. Si in final l-a scos in curul gol afara, pe pres. Gelu statea la parter, usa lui era langa intrarea in bloc. Statea in fund pe jos, acoperit cu presul. Rosh la fatza. Ion s-a dus spre el si si-a dat jos tricoul.
- Ia ba, pune asta pe tine. M-ai spus? Stie tac'tu ca eu am dat.
- Nu stie ba nimeni. Ba mi-a dat niste curele, ma ustura de ma cac pe mine!
- Lasa ba, ca o sa iti treaca. Bine ca nu ne-ai zis. Ca daca afla maica-mea nu ma mai lasa afara.
Aia mai mari stateau la distanta.
- Care ai ma ceva de imbracat? a intrebat Gelu nervos. Stati si va uitati la mine in curu' gol, ce nu ati mai vazut un cur? le-a zis si s-a ridicat razand.
Ion radea si i-a venit brusc o idee. Amandoi s-au intors cu spatele la restul gastii si Ion si-a dat jos pantalonii.
- E bine ma? Va place de cururile noastre?

marți, 30 octombrie 2007

Vorbe de duh ale maica-mi

Aveam noi cand eram mici un obicei. Pe care il avem si acum. Ajungeam acasa si povesteam chestii intamplate peste zi, mai o barfa, mai ceva ce am auzit de la cineva. Mama ne lasa sa palavragim si cand iti era lumea mai draga si spuneai si tu o gogonata auzita in targ, cu calm si o fatza de om care le stie pe toate, mama ne zicea:
- Sa-i spui ca minte!
Si asta era momentul nostru de cadere. Cum sa ii spui cuiva care ti-a zis ceva "a zis maica-mea ca minti!"?? Indiferent despre ce poveste era vorba. Ea stia una si buna.
Si mai avea una super buna! Cand mai luam bataie pe afara de la pici si veneam plina de spume in casa, ma apucam si eu si ma plangeam:
- M-a batut Bogdan, mi-a tras Andrei un pumn in mana, m-a tras de par Carmen..si tot asa.
Eu chiar credeam ca ea o sa vina sa ii bata pe pitici, sau ca se duce la usa la parinti. Ceva, sa ma razbune. Nu frate! Maica-mea avea si aici o replica - celebra si azi:
- Sa-i spui sa vina sa vorbeasca cu mine!
Pe bune?! Si cam ce sa vorbeasca?!
Bogdan avea obiceiul sa ma jumuleasca. Imi mai dadea cate un pumn in umar si ma scotea din minti. Era mai mare decat mine asa ca nu aveam nici o sansa.
Dar am zis ca intr-o zi i-o arunc pe asta cu maica-mea:)) Si mi-am laut-o inzecit desigur. Asta m-a pocnit, eu am sarit la el si i-am zis:
- A zis maica-mea in loc sa ma bati sa vii sa vorbesti cu ea!
Mama ce a mai ras Bogdan de mine! Cat am plans de spume in lift pana la 5..nu i-am mai zis maica-mi despre batai. Am invatat sa dau si eu in schimb. Picioare in vintre, ca mi-am dat seama ca asa se poate ingenunchia repede un baiat. Cu fetele nu prea ma bateam. Oricum cu ele se rezolva repede. Le trageam de par. Frumos. Elegeant. Ca intre femei.

Spitalul de nebuni

Cand eram mici faceam exact ce nu aveam voie, fara sa ne pese de consecinte pe termen lung, fara sa ne pese de nimic. Aseara povesteam cu sora'mea si o intrebam care e cel mai rau lucru pe care l-am facut. Dar deja scrisem despre tot ce ea enumera razand. Ei bine, o poveste uitasem..Cea mai nasoala cred.
Langa noi, peste cateva strazi de fapt se afla Spitalul 9 zis si de nebuni. Au fost ani in care erau la moda bratarile facute din furtunel de perfuzie umplut cu cerneata rosie, albastra. Cool.
Si mai era moda sa te joci de-a doctorul. Drept pentru care aveam nevoie de eprubete, perfuzii si seringi. Cu ace daca se poate. Nu aveam de unde sa cumparam nimic de acest gen, caci eram mici si nu aveam bani. Asa ca organizam expeditii in curtea spitalului si adunam seringi, ace, furtunele de perfuzii dintr-un loc unde se arucau toate cele folosite. Le spalam bine si le foloseam. Pe papusile noastre desigur. Ma mir ca nu a murit nici o papusa de vre'o SIDA, un sifilis, o hepatita. Ma mir ca noi nu ne-am imbolnavit de nimic. Caci tare tampite eram. Tineam seringile intr-o punga, ascunsa sub pat.
La noi acasa era mereu dezastru. Indiferent cata curatenie facea mama, noi refaceam dezastru cat ai zice peste. Parca aveau 10 copii, nu doua fete. La Rodica in casa, vecina si prietena noastra de la 2, era luna mereu. Asta nu facea nimic, nici un deranj, nici prostii. Nici nu se distra daca ma gandesc mai bine:))
Intr-o zi a venit la noi in vizita si tata era in crizele lui de weekend..in fiecare sambata ne trezea si ne punea la curatenie. Securistul din el iesea la iveala si spalam pe jos ca un soldat pana imi amorteau mainile. In ziua asta de curatenie era si Rodica la noi. O vom numi generic PARACEA, pentru evenimentele ce au survenit in ziua aceea. Spalam noi si maturam si strangeam jucarii, mai bolboroseam ceva. Asta nu ne ajuta, radea de noi. Si culmea! Ii mai dadea si tatei dreptate, ca da..nu e curat, ca trebuie pastrata curatenia, ca asa e in camerele de fetite. Si noi si Rodi stiam ca sub pat se afla comoara! Seringile contaminate, perfuziile, eprubetele, etc. Si ce crezi?! Aproape de final se trezeste Rodica:
- Dar sub pat acolo ce e?
Si tata se apleaca si trage punga plina cu "interzise". Eu nu imi aduc aminte nimic, sora mea zice ca ne-a rupt cu bataia. Probabil ca asa a facut, desi eu stiu ca pe mine ma altoia rar, ca eu fugeam. Insa ea tine minte ca si-a luat-o rau din cauza seringilor.

Pai nu a meritat Rodica tot ce i-am facut in toti anii??
Oricum..judecand la rece acum..trebuia sa fim legate in lanturi ca sa nu facem tot ce am facut. Pentru ca tot ce am facut putea sa ne omoare. Si totusi..nu am murit atunci.

Filatelia salveaza Romania

Cand eram mici era cool sa ai clasor si timbre. Angi avea, de la fratele mai mare Cristi. Apoi au avut Lili si Giani. A luat un 9 la biologie si am avut si eu clasor. Ca la mine asa era. Intai primeau altii ceva, eu muream cu nervii, luam repede o nota mare si primeam si eu. Asa si cu bicicleta, asa si cu clasorul. Timbrele ca timbrele, cool era sa ai colitze. Si timbre fara stampila. Faceam schimb de timbre, era super nebunie. Intr-o zi de vara pe Pitica a apucat-o frenezia. A deschis geamurile de la camera ei de la parter, ne-a aliniat pe toate picele si apoi a luat un maldar de timbre in mana, unul peste altul vraf.
- Sariti si apucati ce puteti a strigat, si multime de isterice a sarit spre cer intr-o incercare nebuna de a apuca ceva. Pesemne Pitica se saturase de filateleala si ne-a aruncat pe geam , in gradina toate timbrele ei stranse in ani de zile. Ne-am batut ca nebunii pe ele, o parte au fost sacrificate prin indoire.
Printre timbre era o colectie de timbre chinesti cu oameni si tractoare. Foarte tari. Cred ca trebuia sa ai 5. Giani avea unul portocaliu pe care eu il vroiam. Nu "il avea" pur si simplu. Fusese furat din clasorul lui Angi pe care eu insumi o momisem la mine in casa. Facusem un plan murdar cu Gianina. Eu o tineam pe Angi in casa la mine, asta isi lasa clasorul pe hol, la locul de trafic cu timbre. Pana ii dadeam drumul Giani ii fura timbrul. Simplu. Numai ca nu stabilisem am cui este timbrul proaspat furat. Si de aici a inceput razboiul. Ticaloasa s-a inchis in casa cu tot cu timbru si nu vroia sa deschida usa si pace. Am sunat la usa minute intregi, am batut cu pumnii si picioarele. Nimic. In spatele vizorului moarta de ras era invingatoare..Avea lant la usa, era safe. Mi-am luat provizii de mancare si am inceput negocierile. Aveam in mana o farfurie cu branza de burduf, aia care miroase de mori. Stateam in fund la ea pe presul de la usa si mancam branza. Timp in care negociam si o imbalmajeam cu tot felul de promisiuni. Gen "deshide ca nu te bat", "nici nu mai vreau timbrul, vreau doar sa ne jucam" si tot asa.
Pentru ca ma plicitiseam am inceput sa fac mici gogoloaie de branza si sa mi le asez frumos pe farfurie. Giani se mai calmase si parea ca usa se va deschide curand. Am asteptat si mi-am pregatit artileria. Niste bombitze de branza puturoasa, numai bune de pocnit in nas adversarul. Dar smechera nu a deschis usa de tot, ci a lasat lantul pus, ca sa fie sigura ca nu intru peste ea in casa in timpul atacului si falselor negocieri. Ei bine prim locul ala mic am aruncat o mingiulica de branza de burduf care s-a lipit super bine pe peretele cu usa de la bucatarie. Am murit de ras stiind cata cafteala or sa isi ia ca au dat cu branza pe pereti. Pentru ca doar ele puteau sa faca asa ceva, dat fiind ca nu aveau voie cu copii in casa:))
Mirosea branza aia de mureai. Eu radeam si le auzeau pe pice in casa panicate. Am intrat la mine si nu mi-a pasat de nimic. Cine sa le creada ca au fost atacate cu branza de burduf pentru un timbru pe care il furaseram in complicitate?!
Castigasem inca o batalie!

joi, 25 octombrie 2007

Despre papucei fermecati si oameni mari


Am si acum acasa papuceii fermecati! Sunt mici, mici si jerpeliti. Nu mai stiu daca papuceii ma faceau sa fac anumite lucruri, insa tin minte ca eram fascunata de ei pentru ca aratau ca papucii de om mare. La noi acasa erau niste super petreceri. Ca si acum de altfel:)) Veneau vecini nostri care erau si prieteni cu ai mei. Nu prea erau copii, eu eram destul. Tin minte ca intr-o noapte era mare chef la noi si au stins becul, cred ca vroiau sa se pupe. Eu stateam la cineva in brate, cred ca la Paula. Si in bezna aia se vedeau doar tigarile arzande..Ce tineri si frumosi erau ai mei. Si prietenii lor. Fumau Kent, BT si DS. Paula ne aducea Pepsi, ca ea lucra la alimentara. Si eu eram indragostita de Bughi, prietenul lui tata, zis si Doctorul. Ce frumusete de baiat..
Prima oara in viata mea cand am fost in Vama Veche am fost cu gasca de la Gradistea (de unde lucra tata). Eram mica si racita. Bughi mi-a facut injectie pe plaja, cu vodka in lco de spirt pentru sterilizare. Tin minte parca era ieri. Nebunii au muls o capra si mi-au dat sa beau lapte dintr-un pahar de plastic pe care era stantat Tarom. Am mers la cherhana si am mancat peste. Erau polonezi in camping si tin minte ca invatasem un cuvant "skolko?". Ai mei cumparau cercelushi de argint pentru noi de la polonezi:))

Marea mea..




First love



Bogdan este nepotul lui Tanti Irina. El sta la Tulcea cu ai lui si vine in vacante in Bucuresti. El a fost primul meu prieten. Ne-am pupat cand abia mergeam, in gradina, printre tufele de trandafir. Eram doua mogaldetze care se jucau toata ziua.
Ce mai tin minte despre Bogdan? Ca avea ochii frumosi, ca ai mei. Ca era bun si cuminte. Ca este in toate pozele cu mine. Ca nu ne-am certat sau batut niciodata. Nu am stiut niciodata numele de familie. Eram prea mici ca sa ne intereseze asemenea probleme. El este Bogdan si eu sunt Miki. Pe vremea aia stiai cine e fetita numai daca EA purta o caciula cu coditze:))

La gradinitza


Eu am fost foarte fericita la gradinita. Cel mai bine imi aduc aminte mancarea de mazare, ceaiul ala bun de tot, cacao cu lapte..Patuturile noastre pliante. Budele alea mici..paharele de plastic si periutzele noastre de dinti. Totul mic-mic, asa ca intr-o poveste. Am avut un dulapior pe care era pictat un ghiocel. Si aveam un sacui cusut de mama in care imi caram pijamaua si papuceii. Dimineata ma duceau ai mei la gradi si ma culegeau la 4. Era aproape gradinita si as fi putut sa vin acasa pe jos, dar nu era voie. Trebuia sa ma ia cineva. Se manca bine la gradinita. Si ne jucam si ne distram toata ziua.
Aveam o educatoare blanda care ne iubea si o bucatareasca grasuna, imbracata in alb..Si mai aveam un coleg care se dezbraca si ne arata Cucul! Hahahaha!
Cea mai frumoasa amintire legata de gradi este serbarea de Craciun. Faceam asa un fel de specatacol, cateva fetite erau imbracate in tiganci - cu fuste lungi si colorate. Cantau si dansau, aveau margele, etc. Si eu trebuia sa fiu una din ele, dar nu stiu de ce nu ii spusesem maica-mi sa imi faca si mie "costum". Am ajuns la gradinita si eu eram imbracata intr-o rochita bleu. Educatoarea a intrebat-o pe maica-mea: Unde ii e fusta? Baticul? Zdranganeau? Ca aveam si niste zdranganele cu care ne loveam coapsele si cantam noi acolo.
Ciu-ciu. Nu aveam nimic. Mama a mers repede si mi-a luat un dres, educatoarea a rupt un drapel roshu si mi-au incropit o fusta si o basma. Eram o piticanie, stiam dansul, am dansat chiar desculta ca nu aveam nevoie de papuci. Imi aduc aminte cat de frumos mirosea micul meu dres a bumbac, a nou. Am poze acasa. Cu noi tigancile, cu mine fastacita, frecandu-mi mainele in fatza mosului (Gerila), cu ochii mari si neintelegand de ce pe sub haina mosului se vad pantofi "de tata".
Nu stiu daca toti copii tin minte perfect cum le-a fost la gradinita, dar eu tin. Si mie mi-a fost bine. Mi-a fost bine peste tot. Am fost un copil asa de fericit, radeam si faceam numai tampenii.

Hamesita-himisita


Cand eram pice imi placeau capsunele. Ai mei puneau la rece in frigider o cratita plina cu capsune peste care mama punea zahar, sa se lase siropul. Am ramas singura acasa si pentru ca imi era pofta am scos din frigider oala plina. M-am asezat langa frigider si m-am apucat de treaba. Cred ca aveam vre'o sase ani. Mica, rumena ca lamaia si hamesita. Am mancat toata oala, mi-am pus pe mine un hanoracel albastru si am iesit afara. De cand ma stiu am o conformatie bizara, de somalez asa..slabanoaga dar cu un butoias burtos rotunjor. Am coborat in fatza blocului si am inceput sa ne jucam sub visin, cu picimea de la bloc. De mine avea grija Tanti Irina, o doamna care stea la parter si care tinea un ochi pe mine, sa nu cad in cap sau cine stie..
Ma dadeam pe bara de la gard, ma rasuceam over and over, era o isterie generala. Mi s-a facut rau si am vomitat toate capsunile pe care le bagasem fara mila in mine. Saraca Tanti Irina, tin minte ca m-a luat aproape lesinata de pe trotuar si mi-a pus o carpa uda pe frunte. Ai mei veneau de la munca, eu eram intinsa in fatza scarii, in brate la Tanti Irina, cu alte bunicute din bloc.
Maica-mea vede pe tot trotuarul imensa mea opera capuneasca si ii zice lui taica-miu:
- Ce copil himisit! Uite si tu cat a putut sa manance si sa verse.
Si tata senin ii zice:
- Taci, ca asta e fii-ta:))
Si asa era. Fiica-sa cea nesatula care mancase pana varsase tot si acum tragea sa moara. Eram dusa cu capul de mica. Cred ca nu mi-au mai placut o vreme capsunele..

Jocul cu parintii


Ai mei s-au casatorit cand mama mea era un copil. Avea 17 ani. O bunesa:)) La 19 ani m-am nascut eu. Drept pentru care am putea sa spunem ca mama a crescut odata cu noi. Caci la 21 a nascut-o pe soru'mea. Pentru ca eu eram primul nascut - am fost pastrata la Bucuresti. Sora mea insa a fost trimisa la bunica-mea. Unde a cam stat pana pe la 6 ani.
Ai mei lucrau si eu eram dimineata la gradinita si seara cu ei. In rest mai stateam cu Iaia - prietena maica-mi si mama mea a doua:)
Eram un fel de animalutz simpatic de casa. Cred. Aveam vre'o 4 sau 5 ani si intr-o seara ai mei au zis sa ne jucam Pitulushul (orasenescul de-a v-ati ascunselea). Eu eram obiectul care trebuia ascuns si gasirea mea se facea termal vorbind - cu "cald" cand era aproape de mine si "rece" cand se departa. Nebunul de tata m-a instruit bine inainte sa incepem.
- Orice s-ar intampla, orice ai auzi, nu scoti un sunet. Ca mami o sa incerce sa te momeasca sa zici ceva. Tu sa nu te dai de gol. Stai acolo cuminte pana te gaseste. Ai inteles, da?
Si eu am inteles tot. Asa de bine incat le-am facut seara praf.
Tata m-a bagat intr-o geanta de voiaj si m-a agatat in cuier. Apoi s-a asezat in fotoliu in sufragerie si a inceput nebunia.
Cald, frige, calai, rece, gheata. Fuma si radea de biata mama care imi tot zicea chestii. Dar eu stiam! Orice ar fi NU SCOT UN SUNET.
M-a cautat mama pret de o vreme si ce crezi..la un moment dat, in mijlocul jocului suna telefonul. Sora tatei, nasi-mea de la Motru. Si dai si vorbeste si povesteste, si da-o si pe mami la telefon, si dai si dai. Timp in care eu ma hahaiam singura in geanta de voiaj, la inaltime, un cuierul de pe hol.
Au terminat de vorbit, tata si-a aprins o tigara, mama s-a dus la bucatarie..
Pe mine nu ma mai cauta nimeni. Eu eram sigura ca este o chestiune de strategie din partea maica-mii, ca sa ma dau singura de gol. Neh! Dupa o vreme mama si-a adus aminte si l-a intrebat pe tata.
- Unde-i copilul?
Tata s-a uitat la ea perplex si ..si-a dat seama ca nu mai stie unde e copilul. Eu ii auzem si imi tineam manitzele la gura sa nu ma umfle rasul. Stiam eu ca e o stratagema sa ma faca sa vorbesc dar fusesem asa de bine instruita, incat nu raspundeam la provocarile lor.
Si "hai mikitza raspunde, hai ca nu ne mai jucam". Eu nimic. Muta. Au inceput sa se certe, mama se cam panicase. El mai zicea ceva. Apoi ea mai zicea ceva. Eu eram muta ca un peste. Si cum s-a asezat tata in fotoliu i-a picat fisa!
- E in cuier!
M-au scos din geanta, eu muream de ras, mama era in spume, el radea..
Asa ne jucam noi cand eu eram mica si mama avea vre'o 23 de ani.

Pedeapsa

Dupa cum ziceam - eram o mare mincinoasa. Eram singura si aveam cativa prieteni imaginari. De treaba toti. Cu unii din ei jucam fotbal. In casa. Am primit la un moment dat o minge de fotbal, portocalie. Din aia de 35 de lei. Super tare, cu niste bubuline pe ea asa, striatii. Am mostoflocit-o bine in noroi si am inceput sa pictez peretii din scara blocului. Ce urme frumoase ramaneau. Eu si Romeo jucam un fel de pase cu mingea murdara. Pana a iesit o vecina si ne-a gonit. Am luat mingea cu mine in casa si am continuat sa ma joc. In mica sufragerie "de la doua camere" caci asa o sa ma gandesc mereu la casa noastra de pe Cetatea Veche. A! Imi tiu minte si numarul de telefon! 85.17.65. Ce mai sunam babele si stateam la taclale! Vorbeam o multime la telefon!
Cea mai ciudata pedeapsa pe care mi-a dat-o tata a fost in timpul unui meci. Venise de la munca, eu facusem ceva nasol, ca de obicei. S-a enervat asa de tare incat mi-a spus sa stau intr-un picior. Ca o barza. M-a asezat langa canapeaua pe care s-a intins, ma vedea in oglinda de la vitrina perfect. Eu pe el nu prea il vedeam - daca doarme sau nu. A inceput meciul, eu mi-am tinut ridicat piciorul..si a inceput calvarul. Pentru ca tata a adormit. Iar eu, in ambitia mea prosteasca nu l-am intrebat : cat trebuie sa stau asa? pot sa schimb piciorul? pot sa mi-l tin cu mana? pot sa ma misc? Nimic. Am stat intr-un picior o repriza intreaga. SE schimbase usor la culoare, dar eram asa de inversunata, sa ii arat eu lui cat sunt de tare.
El dormea, obosit de la munca. Si desigur a uitat de mine. In pauza nu mai puteam de durere. Imi amortise, se invinetise, abia mai putea sa stau si incercam sa ma tin cumva de marginea patului.
Apoi l-am intrebat timid:
- Tati, pot sa schimb piciorul?
Saracu' tata..a sarit din pat, m-a luat in brate. Uitase de mine, dormise si habar nu avea ca eu ramasesem acolo priponita.
- Manca-o-ar tata pe ea! De ce nu ma trezisi? Ca eu uitai de tine!
Invingatoare si amortita l-am lasat sa ma pupe si sa ma jumuleasca. Desi cred ca in mintea mea cocea razbunarea:))
Puteam sa il spun lui mama. Ca ma chinuia:))
Dar pe el il iubeam cel mai mult din lume, nu as fi putut sa imi stric relatia pentru asa o pedeapsa...dureroasa. Pe care o indeplinisem!

Mentirosa


Cand eram mica eram foarte inventiva. Atat de inventiva ca nici eu nu mai stia daca povestile mele erau reale sau nu. Stateam singura in casa, eram generatia cu cheia de gat. Aveam o problema cu alcoolul. Mare. Mancam visine din visinata. Cam o jumatate de borcan de visine bagam lejer. Apoi dansam. Probabil eram beata turta. Ca sa nu ma duc la scoala imi "provocam" o mare febra. Nu prea tinea treaba asta cu febra, dar mie imi placea starea aia de rau. In fotoliu puneam o perna imensa, sub mine cum s-ar zice. Ma culcam in ea asa, ghemuita, apoi pe mine aruncam o plapuma de lana. Faceam o bezna in casa si stateam asa pana cand mi se facea foarte cald. Era vara, ca sa fie clar. Ieseam lac de apa dintre perna si plapuma, strangeam repede "dovezile" si cand veneau ai mei eram "muarta de bolnava". Se rezolva totul cu un Piramidon.
Cu visinele este o poveste foarte tare. Nu mai stiu cati ani aveam. 6 cred. Mancasem un borcan de visine si eram muci de beata. Mergeam prin casa balanganindu-ma si mi-a cazut pe jos o visina. Cred ca m-a durut in 14 despre ea, caci..am calcat-o. Eram doar eu acasa. Pe la 4 a venit tata. Si a inceput circul.
- Ce-i cu visina asta pe jos?
- Nu stiu. Nu eu!
- Pai numai tu esti in casa! A fost cineva la noi?
- Nu. Dar nu e visina mea.
- Ia-o si arunc-o la gunoi, zicea tata inca bine dispus.
- Nu, ca nu e a mea. Nu mie mi-a cazut si nu eu am calcat pe ea.
- Daca nu o iei cu mana, o sa o iei cu gura, zice nervos tiranul.
- Nu o iau ca nu e a mea..
Si uite asa am tinut-o pe a mea pana cand tata s-a enervat si m-a asezat in genunchi. Eu eram o piticanie. Foarte nervoasa e drept. El cred ca m-ar fi strans de gat.
Nu vroiam sa recunosc nimic. Nu eu scapasem visina, nu eu calcasem pe ea. Era o storcoshenie plina de fire de par, nu as fi pus gura pe ea nici daca ma plateai. Eram o mica artista de mica asa ca am inceput sa scancesc.
- Imi vine sa vomit!
- Ia-o cu mana daca iti vine sa vomiti. Am zis ca o iei cu gura daca nu o iei cu mana. Ia-o oricum de acolo si arunc-o.
- Eu o iau, dar NU mie mi-a cazut. Ca sa stii ca o iau de pe jos..asa nevinovata.
Bietul meu tata..cat o fii ras in mintea lui si cat s-o fii abtinut sa nu ma stranga de gat. Asa mica si beata si firava cum eram.

miercuri, 24 octombrie 2007

Portarul Laba Lunga si primul pupat din gasca

Prin 1990 a fost Campionatul. Aveam 13 ani si eram baiatul lui tata. Caci asa am fost pana m-a pupat Bogdan si m-am prins ca s-a terminat cu prietenia noastra..

Jucam fotbal si aveam toata strada numa' pentru noi. Caci la noi pe strada nu erau masini. Poarta - 2 caramizi. Spatiul dintre ele masurat atent cu pasi. Eu eram PORTARUL. Liviu era Makanaki si eu eram Goicoiceea sau Laba Lunga. Pentru ca de mine nu trecea nici o minge. Jucam fotbal cat era ziua de lunga, eram eu si baietii. Pentru ca fetele crescusera intre timp si ce crezi?! Se pupau! Nu cu baietii mei de la fotbal, ci mai rau! Cu aia de peste strada! Pitica si Roscata au fost primele din gasca de fete pe care le-am vazut shmacolindu-se. In zapada, cu Robert piticul - un golan ingrozitor care fura banii de la copii (de peste strada, ca sa fie clar era Robert!). Vulpea nu mai stiu cu cine se pupa. Am zis ca nu m-am pupat pana la 14 ani?? Nu am zis. Ei bine, in timp ce micile fete se pupau, eu jucam fotbal. Si aveam "frati" caci trebuia sa pecetluim cumva relatia cu "feciorii futbolisti". Zilele de nastere erau cel mai bun motiv de shmacolire. Pe vremea noastra la petrecere veneai pe la 5-6 si plecai pe la 9. Noaptea nu erau chefuri. Nu de alta dar nu am fi avut loc de parinti. La Scaparici (frati-miu Adrian) se trageau insa cele mai tari chefuri. Fara parinti, cu dansat si povestit porcoshenii, cu dansat de limbo (cu o coada de matura si corpuri firave care se taraiau pe sub coada de matura care cobora si cobora).

Aveam mai multe gasti in vremea aia. Si purtam fuste de blugi si colanti negri pe sub ele..si sosete albe. Dansam blues. Eram mari..

Frunza


Mai tineti minte "Frunza"? Am gasit o poveste la fel ca ale mele la Kidha. Si am ras. Caci noi am copilarit frumos. Era toamna, dar mama deja imi luase niste cizme pentru zapezile ce urmau sa vina. M-am imbracat bine, cu haine rezistente pentru ca stiam ce urma sa se joace. Frunza. Cu Emilia in echipa adversa. Emilia e mai mica decat mine, insa e foarte inalta si puternica. Cine avea sansa sa o aiba in echipa era salvat. Impingea si jumulea cu atata putere fata asta..Bineinteles ca am nimerit in echipa cu slabanogi. Dar cizmele mele de fash albastre ma vor face sa trec prin culoar si vom castiga!
Emiloaica devenise inamicul nostru numarul 1. Cred ca eram cu Pitica in echipa. Ne gandeam sa facem in asa fel incat Pitica sa sara pana in galusca si intre timp eu sa o fraieresc pe Emi si sa scapam basma curata. Nu stiu cand m-a pocnit. Stiu ca am zburat prin aer si am cazut cumva cu piciorul sub mine. Am inceput sa matzai si cred ca imi doream foarte tare sa o bat! Am mers usor pana in casa. Mama nu venise inca de la munca. Aveam o glezna imensa si ma durea de muream. Habar nu aveam ce trebuie sa imi pun sau ce sa fac. Mergeam usor, foarte fancy pe varfuri prin casa. Era intuneric deja afara cand a venit mama. Nu am zis nimic, insa ma durea si se umfla din ce in ce mai tare. Nu mai stiu cum i-am spus. Tin minte insa ca am mers la Policlinica, ca mi-au facut radiografie si mai tin minte ca nu am putut sa ma incalt in cizmele mele albastre pentru ca aveam niste glezne prea mari.
Noi ne jucam afara, aveam cerul ca limita. Hainele noastre nu erau de firma, nici blugi nu prea aveam. Dar aveam rochite croite acasa de mama sau bunica, aveam tricouri de bumbac, sosetele de bumbac si paltonashe cu gluga cu blanita. Aveam Frunza si telefonul fara fir si inca o multime de jocuri.

luni, 22 octombrie 2007

Lacul

La mine in fatza blocului a fost candva demult un cartier de case + niste sere. A daramat Nea Nicu tot si a inceput sa lucreze la ceea ce trebuia sa fie Lacul Vacaresti. Apoi l-au impuscat pe Nea Nicu, tiganii (si romanii) au furat toata marginea lacului (bucati de marmura cica) si apoi au inceput sa taie armaturile..si s-a dus naibii tot Lacul Vacaresti cel desenat pe hartie. In locul nucilor in care urcam si cantam "Racheta alba, pamant intre stele..", in locul lanurilor de mazare furajera din care furam cat incapea in tricouri, a gradinilor de garofitze..pe care le furam, a curtilor cu ciresi inalti, si capsune bune..pe care le furam..Nea Nicu ne-a procopsit cu un fund de lac. Care iarna ingheta. Si astfel devenea "jucabil". Insa noi nu aveam voie "pe lac". Pentru ca acolo mureau copii. Inecati vara. Si noi mergeam vara la scaldat pe lac, la izvoare. Era chiar si nisip intr-o zona si desi nu aveam voie, mergeam si ne balaceam toata ziua. Noi si toti picii din cartier. Nu era picior de parinte.
Noi cica ieseam "pe afara", desigur primele 10 minute ni se auzeau racnetele in jurul blocului, apoi se facea liniste. Pentru ca eram organizati in gasti si aveam locuri de intalnire. Cum era sa mergem de capul nostru sa ne prinda cumva "aia de peste strada" si sa ne ciomageasca?! Fetele alea de la strada vorbeau urat, se pupau cu baieti si FUMAU. Noi nu. Asa ca nu ne amestecam cu ALEA.
Intr-o iarna am luat patinele de la Roscata si am mers pe lac. Era totul inghetat. De pe margine de sus "smecherii" se dadeau cu saniile si se opreau pe apa, apa inghetata bocna. Cei mai viteji se aventurau pe marea de gheata si treceau pana spre Dambovita tot lacul apoi veneau acasa cu tramvaiul 34. Noi nu aveam voie. Nici macar pe lac cu patinele. Stiam ca apa este mare, dar stateam asa..la mal. Si patinam. Aveam o pereche de pantaloni albastrii, noi. Frumosi. Bufantei asa. De la Mareshalu cred, de la Monica lui. Doar nu era sa merg la PATINAJ in pantalonii mei crosetati si cu izmene pe sub! Ce-ar mai fii fost! M-am imbracat bine, am luat patinele la spinare si am purces spre lac. Eu, sora-mea si picele artiste. Caci toate ne nascusem sa fim patinatoare, balerine, gimnaste. Habar nu aveam de capul nostru.
Patinam ca o minune a ghetii, radeam si eram toata o gratie cand am vazut-o pe maica-mea. Sus, pe marginea lacului, cu un politist langa ea. In pulover, fara haina, fara caciula. In pulover si fusta si cizme. Am cazut in fund si lama patinei mi-a rupt pantalonii, izmene..si mi-am umplut de sange. Am auzit-o pe maica-mea strigandu-ne dar nu vroiam sa ne facem de ras in fatza picelor. Asa ca o salutam asa, ca la olimpiada. Si patinam. Cred ca era un car de nervi. Eu ii facea semn ca sunt ok, ca vin imediat. Si stiam ca nu are cum sa coboare dupa noi. Cu buculitza sfasiata, orgoliu ranit si patinele in carca am urcat dealul, tragand si pe biata sor'mea dupa mine. Ca asta fiind mai mica isi lua oricum bataie din cauza mea de fiecare data.
Paradoxal maica-mea nu ne-a batut sau certat. Mi-a reparat chiar si pantalonii mei de vara, mi-a cusut un L de piele albastra in locul unde imi intrase lama de la patina. Fundul m-a durut mult timp. Si nu am mai fugit de acasa la patinaj..cateva zile.
Aveam sanie si chiar si schiuri de lemn. Foarte tari. Insa cu sania era complicat sa te dai din cauza malacilor din cartier. Asa ca ne dadeam cu capacele de la buda. Excelenta aderenta. Nu mai vorbim de foliile de plastic, cate 5 pici incapeau pe un sac din ala de plastic!
Ce aventuri!!