miercuri, 24 septembrie 2008

Raze de soare


de la Radu G, un drag noua prieten

Bunica avea o clocitoare care aducea pe lume in jur de 200 de vietati la o perioada de vreme. Pentru ca eu eram mic si simpatic, clocitoarea statea pe capul patului, aproape de mine. Eram mama ratzelor, cum crapa un ou cum preluam puiul si aveam grija de el.

Intr-o zi, pe cand bunicii erau la camp eu eram in curte cu cei 200 de bobocei. Ma urmau ca pe un adevarat conducator, toata curtea era a noastra. In spatele curtii bunicul avea un cauciuc de tractor taiat pe jumatate, plin de apa. Era locul de unde beau apa orataniile din curte. Ca un adevarat lider am pasit in mijocul cauciucului si am luat pe rand fiecare ratzusca incercand sa ii dau sa bea apa. Ma fascina forma ciocului, micimea acestor pasari, auriul pufului.
M-am apucat sa adap pe rand fiecare ratzusca, o luam in mana, o indesam cu capul in apa pana mi se parea ca s-a saturat..apoi o asezam frumos, lesinata, in exteriorul cauciucului. Pe la a 50 a ratza, cauciucul meu arata ca un soare. Ratele mele sucombasera si ofereau un tablou grotesc insa la mintea mea de atunci totul mi se parea rupt de lume, transpus intr-o alta dimensiune.
Poate chipul bunicului m-a readus la realitate..inca incercam sa dau apa unei ratze cand umbra bunicului mi-a intunecat opera de arta. M-am intors incet, cu puiul de ratza in mana, vinovat. bunicul nu m-a certat, a incercat doar sa afle ce facem cu razele de soare. Eu am plans, m-am refugiat in fustele bunichii, bietele mele ratzuste dormeau in jurul rotii de cauciuc, intr-un apus de soare din poveste.

(adaptata din amintirea unei nopti acasa la Diana Iliescu)

vineri, 15 august 2008

Pitica

Dana Pitica era un fel de mic tiran. Ii spuneam Pitica pentru ca era mica-mica, bruneta, slaba si avea o personalitate puternica. Asta nu s-a schimbat pana azi..
Toti aveam timbre si clasoare, faceam schimb, era o nebunie in anii aia. Pitica avea colectii intregi si la fel ca si noi un clasor mare chinezesc. Nu mai stiu de la ce a inceput nebunia cu timbrele, lupta pentru colitze, planuri de furtisag pe care le puneam la cale.

(Biata Angelica..cum i-am furat timbrul cu tractorul pe fond portocaliu.. Marsavia a avut loc pe hol, in fatza usii. Eu am atras-o in casa pentru a ii arata ceva, timp in care fetele, Sabi si Giani au sustras maretzul timbru din clasor. Aveam chiar si un semnal care anunta ca planul a fost dus la indeplinire. Angelica a fost eliberata din casa si stupoare! Giani, vecina mi-a furat timbrul pe care il furasem impreuna! A urmat infruntarea. Lili si Giani s-au inchis in casa, minute bune am negociat cu ele sa deschida usa sa vorbim. Mi-am luat in brate o farfurie plina cu branza de burduf din care faceam niste mici bombe-gogoloaie. Arma suprema, branza de burduf cu care aveam de gand sa atac inamicul. Fetele aveau lant la usa si cu greu le-am convins sa imi deschida. Distanta dintre usa si toc era numai buna sa permita gogoloiului sa intre pe teritoriul inamic asa ca in momentul in care fetele au deschis usa, a inceput atacul. Bomba de branza parfumata a tasnit cu putere si s-a lipit pe perete, deasupra de intrerupatorul de la bucatarie, inmiresmand casa cu binecunoscuta duhoare specific branzoveneasca. Fetele s-au speriat si a inceput o matzaiala amestecata cu hahaiala mea. Obiectivul fusese atins! Bomba lovise inamicul si timbrul trebuia sa se intoarca la mine. Insa fetele nu au cedat.. - POVESTEA ASTA EXISTA DEJA SI SE NUMESTE "Filatelie salveaza Romania" )

Cateva zile dupa atac Pitica a convocat toata picimea in fatza geamului de la dormitorul ei aflat la parterul blocului. S-a urcat pe giurgiuveaua de la geam, ne-a aliniat si apoi a facut ceva care a ramas forver in mintea noastra. Si-a adunat timbrele toate, le-a facut tenculet si le-a luat in mana. Noi asteptam ca niste infometati gestul suprem. Pitica ne-a privit si apoi a strigat fix in momentul in care arunca teancul de timbre:
" Luptati-va! Apucati fiecare ce puteti!"
Ne-am impins si ne-am smuls hainele intr-o incercare disperata de a prinde ceva din aer, timbrele "plouau" peste noi, Pitica ne privea cu dispret de la inaltimea geamului sau. Cand s-a terminat delirul ne-am asezat fiecare cu clasorul in brate si am inceput sa asezam timbrele. Am negociat si facut schimburi a sa ne completam colectiile. Pitica ne-a urmarit de la geam..pana ne-am carat la casele noastre.

(o sa scanez pozele cu noi ca sa se vaza ca toate povestile is reale si ca noi existam..Si ca Pitica era mica!)

miercuri, 12 martie 2008

vineri, 1 februarie 2008

Zugraveala la Alina

Alina nebuna era un personaj controversat in cartier. Bruneta, cu picioare frumoase si "pieptoasa". Vorbea ca un birjar si fuma. Cred ca noi doua ne-am impretenit tocmai pentru ca eram atat de diferite. In spatele acestei "golance" se ascundea o fata care gatea, spala si muncea ca o mama de familie. Alina m-a invatat sa fac gatesc, cu ea am facut prima mea mancare de cartofi, cu ea am spalat prima masina de rufe. Pe vremea noastra masinile de spalat erau Albalux si numai cateva modele aveau si storcator de rufe. A mea avea, a Alinei nu. Si totusi caram plase cu lenjerie la ea acasa, bagam la spalat, clateam in cada plina cu apa si apoi ne urcam amandoua si ne luptam cu uriasele cearsafuri de pat. Le rasuceam si le storceam pana nu mai iesea o picatura de apa. Mici si slabanoage cum eram tot procesul de stoarcere ne facea ciuciulete si ne obosea.
Intr-un an anume, la Alina acasa se zugravise. In casa alor ei erau niste reguli nescrise. Fetele faceau curatenie in fiecare zi, vinerea se scoteau toate covoarele si se bateau in spatele blocului, erau zile in care se spalau rufe, zile in care se mancau cartofi prajiti si friptura, zile in care se spalau geamurile. Muma-sa era organizatorul sef.
Toata casa era prospat zugravita si fetele aveau de spalat pe jos, de scos huma de pe linoleum, de curatat tocaraia, geamurile. Am zis sa ne organizam si sa le ajutam si eu si sora-mea. Patru fetite aveau de smotruit un apartament cu trei camere. Am ajuns la Alina devreme, dimineata. Cred ca eram in vacanta de vara, caci alta explicatie nu am, nu stiu de ce nu eram la scoala. Cuiva i-a venit ideea sa tragem o batalie cu apa ca sa umezim mai bine huma de pe jos. De la micutele seringi s-a ajuns repede la bidoane de apa de 2 litri. Echipele s-au facut schimband cate o surioara intre noi, am stabilit ca o tabara avea baia si una bucataria pentru a ne fi mai usor accesul la munitie. Ne-am stropit pana am facut un lac in toata casa. Peretii erau uzi si noi radeam si tipam ca nebunele. Alina s-a ascuns intr-o camara aflata in fata usii de la intrare, sora-mea era pititi in bucatarie. Telul era sa ajunga cineva in sufragerie, cred. Am pornit in viteze dinspre baie si cu urlet de lupta m-am napustit catre usa de la sufragerie. Pe jos era ud si tin minte ca la un moment dat mi s-a rupt filmul. Am alunecat si am cazut pe spate exact in fata usii de la camara unde statea de veghe inamicul. M-am trezit cu un jet de apa pe fata, in strigate de izbanda, nu puteam sa respir. Astea radeau si varsau sticle de apa peste mine.
"Bai, nu pot sa respir, pe bune.."
Stateam intinsa pe jos avand senzatia ca mi-au crapat cumva plamanii in mii de bucati. Alina s-a mobilizat prima.
"Ai murit fata?"
M-au tarat din balta de apa spre bucatarie si se uitau la mine alba ca varul. Imi venea sa rad dar ma durea fiecare osicior:)) M-au ridicat si ne-am calmat cateva minute. In urma noastra, dezastul. Peretii uzii felasca, noi la fel, toata casa arata ca dupa o furtuna. A venit o vecina sa intrebe ce facem si saraca nu intelegea nimic. Stiu ca am sters tot, ca am uscat peretii cu uscatorul de par si ca si azi cand povestesc cu Alina radem ca nebunele.