Vorbe de duh ale maica-mi

Aveam noi cand eram mici un obicei. Pe care il avem si acum. Ajungeam acasa si povesteam chestii intamplate peste zi, mai o barfa, mai ceva ce am auzit de la cineva. Mama ne lasa sa palavragim si cand iti era lumea mai draga si spuneai si tu o gogonata auzita in targ, cu calm si o fatza de om care le stie pe toate, mama ne zicea:
- Sa-i spui ca minte!
Si asta era momentul nostru de cadere. Cum sa ii spui cuiva care ti-a zis ceva "a zis maica-mea ca minti!"?? Indiferent despre ce poveste era vorba. Ea stia una si buna.
Si mai avea una super buna! Cand mai luam bataie pe afara de la pici si veneam plina de spume in casa, ma apucam si eu si ma plangeam:
- M-a batut Bogdan, mi-a tras Andrei un pumn in mana, m-a tras de par Carmen..si tot asa.
Eu chiar credeam ca ea o sa vina sa ii bata pe pitici, sau ca se duce la usa la parinti. Ceva, sa ma razbune. Nu frate! Maica-mea avea si aici o replica - celebra si azi:
- Sa-i spui sa vina sa vorbeasca cu mine!
Pe bune?! Si cam ce sa vorbeasca?!
Bogdan avea obiceiul sa ma jumuleasca. Imi mai dadea cate un pumn in umar si ma scotea din minti. Era mai mare decat mine asa ca nu aveam nici o sansa.
Dar am zis ca intr-o zi i-o arunc pe asta cu maica-mea:)) Si mi-am laut-o inzecit desigur. Asta m-a pocnit, eu am sarit la el si i-am zis:
- A zis maica-mea in loc sa ma bati sa vii sa vorbesti cu ea!
Mama ce a mai ras Bogdan de mine! Cat am plans de spume in lift pana la 5..nu i-am mai zis maica-mi despre batai. Am invatat sa dau si eu in schimb. Picioare in vintre, ca mi-am dat seama ca asa se poate ingenunchia repede un baiat. Cu fetele nu prea ma bateam. Oricum cu ele se rezolva repede. Le trageam de par. Frumos. Elegeant. Ca intre femei.

Spitalul de nebuni

Cand eram mici faceam exact ce nu aveam voie, fara sa ne pese de consecinte pe termen lung, fara sa ne pese de nimic. Aseara povesteam cu sora'mea si o intrebam care e cel mai rau lucru pe care l-am facut. Dar deja scrisem despre tot ce ea enumera razand. Ei bine, o poveste uitasem..Cea mai nasoala cred.
Langa noi, peste cateva strazi de fapt se afla Spitalul 9 zis si de nebuni. Au fost ani in care erau la moda bratarile facute din furtunel de perfuzie umplut cu cerneata rosie, albastra. Cool.
Si mai era moda sa te joci de-a doctorul. Drept pentru care aveam nevoie de eprubete, perfuzii si seringi. Cu ace daca se poate. Nu aveam de unde sa cumparam nimic de acest gen, caci eram mici si nu aveam bani. Asa ca organizam expeditii in curtea spitalului si adunam seringi, ace, furtunele de perfuzii dintr-un loc unde se arucau toate cele folosite. Le spalam bine si le foloseam. Pe papusile noastre desigur. Ma mir ca nu a murit nici o papusa de vre'o SIDA, un sifilis, o hepatita. Ma mir ca noi nu ne-am imbolnavit de nimic. Caci tare tampite eram. Tineam seringile intr-o punga, ascunsa sub pat.
La noi acasa era mereu dezastru. Indiferent cata curatenie facea mama, noi refaceam dezastru cat ai zice peste. Parca aveau 10 copii, nu doua fete. La Rodica in casa, vecina si prietena noastra de la 2, era luna mereu. Asta nu facea nimic, nici un deranj, nici prostii. Nici nu se distra daca ma gandesc mai bine:))
Intr-o zi a venit la noi in vizita si tata era in crizele lui de weekend..in fiecare sambata ne trezea si ne punea la curatenie. Securistul din el iesea la iveala si spalam pe jos ca un soldat pana imi amorteau mainile. In ziua asta de curatenie era si Rodica la noi. O vom numi generic PARACEA, pentru evenimentele ce au survenit in ziua aceea. Spalam noi si maturam si strangeam jucarii, mai bolboroseam ceva. Asta nu ne ajuta, radea de noi. Si culmea! Ii mai dadea si tatei dreptate, ca da..nu e curat, ca trebuie pastrata curatenia, ca asa e in camerele de fetite. Si noi si Rodi stiam ca sub pat se afla comoara! Seringile contaminate, perfuziile, eprubetele, etc. Si ce crezi?! Aproape de final se trezeste Rodica:
- Dar sub pat acolo ce e?
Si tata se apleaca si trage punga plina cu "interzise". Eu nu imi aduc aminte nimic, sora mea zice ca ne-a rupt cu bataia. Probabil ca asa a facut, desi eu stiu ca pe mine ma altoia rar, ca eu fugeam. Insa ea tine minte ca si-a luat-o rau din cauza seringilor.

Pai nu a meritat Rodica tot ce i-am facut in toti anii??
Oricum..judecand la rece acum..trebuia sa fim legate in lanturi ca sa nu facem tot ce am facut. Pentru ca tot ce am facut putea sa ne omoare. Si totusi..nu am murit atunci.

Filatelia salveaza Romania

Cand eram mici era cool sa ai clasor si timbre. Angi avea, de la fratele mai mare Cristi. Apoi au avut Lili si Giani. A luat un 9 la biologie si am avut si eu clasor. Ca la mine asa era. Intai primeau altii ceva, eu muream cu nervii, luam repede o nota mare si primeam si eu. Asa si cu bicicleta, asa si cu clasorul. Timbrele ca timbrele, cool era sa ai colitze. Si timbre fara stampila. Faceam schimb de timbre, era super nebunie. Intr-o zi de vara pe Pitica a apucat-o frenezia. A deschis geamurile de la camera ei de la parter, ne-a aliniat pe toate picele si apoi a luat un maldar de timbre in mana, unul peste altul vraf.
- Sariti si apucati ce puteti a strigat, si multime de isterice a sarit spre cer intr-o incercare nebuna de a apuca ceva. Pesemne Pitica se saturase de filateleala si ne-a aruncat pe geam , in gradina toate timbrele ei stranse in ani de zile. Ne-am batut ca nebunii pe ele, o parte au fost sacrificate prin indoire.
Printre timbre era o colectie de timbre chinesti cu oameni si tractoare. Foarte tari. Cred ca trebuia sa ai 5. Giani avea unul portocaliu pe care eu il vroiam. Nu "il avea" pur si simplu. Fusese furat din clasorul lui Angi pe care eu insumi o momisem la mine in casa. Facusem un plan murdar cu Gianina. Eu o tineam pe Angi in casa la mine, asta isi lasa clasorul pe hol, la locul de trafic cu timbre. Pana ii dadeam drumul Giani ii fura timbrul. Simplu. Numai ca nu stabilisem am cui este timbrul proaspat furat. Si de aici a inceput razboiul. Ticaloasa s-a inchis in casa cu tot cu timbru si nu vroia sa deschida usa si pace. Am sunat la usa minute intregi, am batut cu pumnii si picioarele. Nimic. In spatele vizorului moarta de ras era invingatoare..Avea lant la usa, era safe. Mi-am luat provizii de mancare si am inceput negocierile. Aveam in mana o farfurie cu branza de burduf, aia care miroase de mori. Stateam in fund la ea pe presul de la usa si mancam branza. Timp in care negociam si o imbalmajeam cu tot felul de promisiuni. Gen "deshide ca nu te bat", "nici nu mai vreau timbrul, vreau doar sa ne jucam" si tot asa.
Pentru ca ma plicitiseam am inceput sa fac mici gogoloaie de branza si sa mi le asez frumos pe farfurie. Giani se mai calmase si parea ca usa se va deschide curand. Am asteptat si mi-am pregatit artileria. Niste bombitze de branza puturoasa, numai bune de pocnit in nas adversarul. Dar smechera nu a deschis usa de tot, ci a lasat lantul pus, ca sa fie sigura ca nu intru peste ea in casa in timpul atacului si falselor negocieri. Ei bine prim locul ala mic am aruncat o mingiulica de branza de burduf care s-a lipit super bine pe peretele cu usa de la bucatarie. Am murit de ras stiind cata cafteala or sa isi ia ca au dat cu branza pe pereti. Pentru ca doar ele puteau sa faca asa ceva, dat fiind ca nu aveau voie cu copii in casa:))
Mirosea branza aia de mureai. Eu radeam si le auzeau pe pice in casa panicate. Am intrat la mine si nu mi-a pasat de nimic. Cine sa le creada ca au fost atacate cu branza de burduf pentru un timbru pe care il furaseram in complicitate?!
Castigasem inca o batalie!

Despre papucei fermecati si oameni mari

Am si acum acasa papuceii fermecati! Sunt mici, mici si jerpeliti. Nu mai stiu daca papuceii ma faceau sa fac anumite lucruri, insa tin minte ca eram fascunata de ei pentru ca aratau ca papucii de om mare. La noi acasa erau niste super petreceri. Ca si acum de altfel:)) Veneau vecini nostri care erau si prieteni cu ai mei. Nu prea erau copii, eu eram destul. Tin minte ca intr-o noapte era mare chef la noi si au stins becul, cred ca vroiau sa se pupe. Eu stateam la cineva in brate, cred ca la Paula. Si in bezna aia se vedeau doar tigarile arzande..Ce tineri si frumosi erau ai mei. Si prietenii lor. Fumau Kent, BT si DS. Paula ne aducea Pepsi, ca ea lucra la alimentara. Si eu eram indragostita de Bughi, prietenul lui tata, zis si Doctorul. Ce frumusete de baiat..
Prima oara in viata mea cand am fost in Vama Veche am fost cu gasca de la Gradistea (de unde lucra tata). Eram mica si racita. Bughi mi-a facut injectie pe plaja, cu vodka in lco de spirt pentru sterilizare. Tin minte parca era ieri. Nebunii au muls o capra si mi-au dat sa beau lapte dintr-un pahar de plastic pe care era stantat Tarom. Am mers la cherhana si am mancat peste. Erau polonezi in camping si tin minte ca invatasem un cuvant "skolko?". Ai mei cumparau cercelushi de argint pentru noi de la polonezi:))

Marea mea..

First love

Bogdan este nepotul lui Tanti Irina. El sta la Tulcea cu ai lui si vine in vacante in Bucuresti. El a fost primul meu prieten. Ne-am pupat cand abia mergeam, in gradina, printre tufele de trandafir. Eram doua mogaldetze care se jucau toata ziua.

Ce mai tin minte despre Bogdan? Ca avea ochii frumosi, ca ai mei. Ca era bun si cuminte. Ca este in toate pozele cu mine. Ca nu ne-am certat sau batut niciodata. Nu am stiut niciodata numele de familie. Eram prea mici ca sa ne intereseze asemenea probleme. El este Bogdan si eu sunt Miki. Pe vremea aia stiai cine e fetita numai daca EA purta o caciula cu coditze:))

La gradinitza

Eu am fost foarte fericita la gradinita. Cel mai bine imi aduc aminte mancarea de mazare, ceaiul ala bun de tot, cacao cu lapte..Patuturile noastre pliante. Budele alea mici..paharele de plastic si periutzele noastre de dinti. Totul mic-mic, asa ca intr-o poveste. Am avut un dulapior pe care era pictat un ghiocel. Si aveam un sacui cusut de mama in care imi caram pijamaua si papuceii. Dimineata ma duceau ai mei la gradi si ma culegeau la 4. Era aproape gradinita si as fi putut sa vin acasa pe jos, dar nu era voie. Trebuia sa ma ia cineva. Se manca bine la gradinita. Si ne jucam si ne distram toata ziua.

Aveam o educatoare blanda care ne iubea si o bucatareasca grasuna, imbracata in alb..Si mai aveam un coleg care se dezbraca si ne arata Cucul! Hahahaha!
Cea mai frumoasa amintire legata de gradi este serbarea de Craciun. Faceam asa un fel de specatacol, cateva fetite erau imbracate in tiganci - cu fuste lungi si colorate. Cantau si dansau, aveau margele, etc. Si eu trebuia sa fiu una din ele, dar nu stiu de ce nu ii spusesem maica-mi sa imi faca si mie "costum". Am ajuns la gradinita si eu eram imbracata intr-o rochita bleu. Educatoarea a intrebat-o pe maica-mea: Unde ii e fusta? Baticul? Zdranganeau? Ca aveam si niste zdranganele cu care ne loveam coapsele si cantam noi acolo.
Ciu-ciu. Nu aveam nimic. Mama a mers repede si mi-a luat un dres, educatoarea a rupt un drapel roshu si mi-au incropit o fusta si o basma. Eram o piticanie, stiam dansul, am dansat chiar desculta ca nu aveam nevoie de papuci. Imi aduc aminte cat de frumos mirosea micul meu dres a bumbac, a nou. Am poze acasa. Cu noi tigancile, cu mine fastacita, frecandu-mi mainele in fatza mosului (Gerila), cu ochii mari si neintelegand de ce pe sub haina mosului se vad pantofi "de tata".
Nu stiu daca toti copii tin minte perfect cum le-a fost la gradinita, dar eu tin. Si mie mi-a fost bine. Mi-a fost bine peste tot. Am fost un copil asa de fericit, radeam si faceam numai tampenii.

Hamesita-himisita

Cand eram pice imi placeau capsunele. Ai mei puneau la rece in frigider o cratita plina cu capsune peste care mama punea zahar, sa se lase siropul. Am ramas singura acasa si pentru ca imi era pofta am scos din frigider oala plina. M-am asezat langa frigider si m-am apucat de treaba. Cred ca aveam vre'o sase ani. Mica, rumena ca lamaia si hamesita. Am mancat toata oala, mi-am pus pe mine un hanoracel albastru si am iesit afara. De cand ma stiu am o conformatie bizara, de somalez asa..slabanoaga dar cu un butoias burtos rotunjor. Am coborat in fatza blocului si am inceput sa ne jucam sub visin, cu picimea de la bloc. De mine avea grija Tanti Irina, o doamna care stea la parter si care tinea un ochi pe mine, sa nu cad in cap sau cine stie..
Ma dadeam pe bara de la gard, ma rasuceam over and over, era o isterie generala. Mi s-a facut rau si am vomitat toate capsunile pe care le bagasem fara mila in mine. Saraca Tanti Irina, tin minte ca m-a luat aproape lesinata de pe trotuar si mi-a pus o carpa uda pe frunte. Ai mei veneau de la munca, eu eram intinsa in fatza scarii, in brate la Tanti Irina, cu alte bunicute din bloc.
Maica-mea vede pe tot trotuarul imensa mea opera capuneasca si ii zice lui taica-miu:
- Ce copil himisit! Uite si tu cat a putut sa manance si sa verse.
Si tata senin ii zice:
- Taci, ca asta e fii-ta:))
Si asa era. Fiica-sa cea nesatula care mancase pana varsase tot si acum tragea sa moara. Eram dusa cu capul de mica. Cred ca nu mi-au mai placut o vreme capsunele..

Jocul cu parintii

Ai mei s-au casatorit cand mama mea era un copil. Avea 17 ani. O bunesa:)) La 19 ani m-am nascut eu. Drept pentru care am putea sa spunem ca mama a crescut odata cu noi. Caci la 21 a nascut-o pe soru'mea. Pentru ca eu eram primul nascut - am fost pastrata la Bucuresti. Sora mea insa a fost trimisa la bunica-mea. Unde a cam stat pana pe la 6 ani.
Ai mei lucrau si eu eram dimineata la gradinita si seara cu ei. In rest mai stateam cu Iaia - prietena maica-mi si mama mea a doua:)
Eram un fel de animalutz simpatic de casa. Cred. Aveam vre'o 4 sau 5 ani si intr-o seara ai mei au zis sa ne jucam Pitulushul (orasenescul de-a v-ati ascunselea). Eu eram obiectul care trebuia ascuns si gasirea mea se facea termal vorbind - cu "cald" cand era aproape de mine si "rece" cand se departa. Nebunul de tata m-a instruit bine inainte sa incepem.
- Orice s-ar intampla, orice ai auzi, nu scoti un sunet. Ca mami o sa incerce sa te momeasca sa zici ceva. Tu sa nu te dai de gol. Stai acolo cuminte pana te gaseste. Ai inteles, da?
Si eu am inteles tot. Asa de bine incat le-am facut seara praf.
Tata m-a bagat intr-o geanta de voiaj si m-a agatat in cuier. Apoi s-a asezat in fotoliu in sufragerie si a inceput nebunia.
Cald, frige, calai, rece, gheata. Fuma si radea de biata mama care imi tot zicea chestii. Dar eu stiam! Orice ar fi NU SCOT UN SUNET.
M-a cautat mama pret de o vreme si ce crezi..la un moment dat, in mijlocul jocului suna telefonul. Sora tatei, nasi-mea de la Motru. Si dai si vorbeste si povesteste, si da-o si pe mami la telefon, si dai si dai. Timp in care eu ma hahaiam singura in geanta de voiaj, la inaltime, un cuierul de pe hol.
Au terminat de vorbit, tata si-a aprins o tigara, mama s-a dus la bucatarie..
Pe mine nu ma mai cauta nimeni. Eu eram sigura ca este o chestiune de strategie din partea maica-mii, ca sa ma dau singura de gol. Neh! Dupa o vreme mama si-a adus aminte si l-a intrebat pe tata.
- Unde-i copilul?
Tata s-a uitat la ea perplex si ..si-a dat seama ca nu mai stie unde e copilul. Eu ii auzem si imi tineam manitzele la gura sa nu ma umfle rasul. Stiam eu ca e o stratagema sa ma faca sa vorbesc dar fusesem asa de bine instruita, incat nu raspundeam la provocarile lor.
Si "hai mikitza raspunde, hai ca nu ne mai jucam". Eu nimic. Muta. Au inceput sa se certe, mama se cam panicase. El mai zicea ceva. Apoi ea mai zicea ceva. Eu eram muta ca un peste. Si cum s-a asezat tata in fotoliu i-a picat fisa!
- E in cuier!
M-au scos din geanta, eu muream de ras, mama era in spume, el radea..
Asa ne jucam noi cand eu eram mica si mama avea vre'o 23 de ani.

Pedeapsa

Dupa cum ziceam - eram o mare mincinoasa. Eram singura si aveam cativa prieteni imaginari. De treaba toti. Cu unii din ei jucam fotbal. In casa. Am primit la un moment dat o minge de fotbal, portocalie. Din aia de 35 de lei. Super tare, cu niste bubuline pe ea asa, striatii. Am mostoflocit-o bine in noroi si am inceput sa pictez peretii din scara blocului. Ce urme frumoase ramaneau. Eu si Romeo jucam un fel de pase cu mingea murdara. Pana a iesit o vecina si ne-a gonit. Am luat mingea cu mine in casa si am continuat sa ma joc. In mica sufragerie "de la doua camere" caci asa o sa ma gandesc mereu la casa noastra de pe Cetatea Veche. A! Imi tiu minte si numarul de telefon! 85.17.65. Ce mai sunam babele si stateam la taclale! Vorbeam o multime la telefon!
Cea mai ciudata pedeapsa pe care mi-a dat-o tata a fost in timpul unui meci. Venise de la munca, eu facusem ceva nasol, ca de obicei. S-a enervat asa de tare incat mi-a spus sa stau intr-un picior. Ca o barza. M-a asezat langa canapeaua pe care s-a intins, ma vedea in oglinda de la vitrina perfect. Eu pe el nu prea il vedeam - daca doarme sau nu. A inceput meciul, eu mi-am tinut ridicat piciorul..si a inceput calvarul. Pentru ca tata a adormit. Iar eu, in ambitia mea prosteasca nu l-am intrebat : cat trebuie sa stau asa? pot sa schimb piciorul? pot sa mi-l tin cu mana? pot sa ma misc? Nimic. Am stat intr-un picior o repriza intreaga. SE schimbase usor la culoare, dar eram asa de inversunata, sa ii arat eu lui cat sunt de tare.
El dormea, obosit de la munca. Si desigur a uitat de mine. In pauza nu mai puteam de durere. Imi amortise, se invinetise, abia mai putea sa stau si incercam sa ma tin cumva de marginea patului.
Apoi l-am intrebat timid:
- Tati, pot sa schimb piciorul?
Saracu' tata..a sarit din pat, m-a luat in brate. Uitase de mine, dormise si habar nu avea ca eu ramasesem acolo priponita.
- Manca-o-ar tata pe ea! De ce nu ma trezisi? Ca eu uitai de tine!
Invingatoare si amortita l-am lasat sa ma pupe si sa ma jumuleasca. Desi cred ca in mintea mea cocea razbunarea:))
Puteam sa il spun lui mama. Ca ma chinuia:))
Dar pe el il iubeam cel mai mult din lume, nu as fi putut sa imi stric relatia pentru asa o pedeapsa...dureroasa. Pe care o indeplinisem!

Mentirosa

Cand eram mica eram foarte inventiva. Atat de inventiva ca nici eu nu mai stia daca povestile mele erau reale sau nu. Stateam singura in casa, eram generatia cu cheia de gat. Aveam o problema cu alcoolul. Mare. Mancam visine din visinata. Cam o jumatate de borcan de visine bagam lejer. Apoi dansam. Probabil eram beata turta. Ca sa nu ma duc la scoala imi "provocam" o mare febra. Nu prea tinea treaba asta cu febra, dar mie imi placea starea aia de rau. In fotoliu puneam o perna imensa, sub mine cum s-ar zice. Ma culcam in ea asa, ghemuita, apoi pe mine aruncam o plapuma de lana. Faceam o bezna in casa si stateam asa pana cand mi se facea foarte cald. Era vara, ca sa fie clar. Ieseam lac de apa dintre perna si plapuma, strangeam repede "dovezile" si cand veneau ai mei eram "muarta de bolnava". Se rezolva totul cu un Piramidon.
Cu visinele este o poveste foarte tare. Nu mai stiu cati ani aveam. 6 cred. Mancasem un borcan de visine si eram muci de beata. Mergeam prin casa balanganindu-ma si mi-a cazut pe jos o visina. Cred ca m-a durut in 14 despre ea, caci..am calcat-o. Eram doar eu acasa. Pe la 4 a venit tata. Si a inceput circul.
- Ce-i cu visina asta pe jos?
- Nu stiu. Nu eu!
- Pai numai tu esti in casa! A fost cineva la noi?
- Nu. Dar nu e visina mea.
- Ia-o si arunc-o la gunoi, zicea tata inca bine dispus.
- Nu, ca nu e a mea. Nu mie mi-a cazut si nu eu am calcat pe ea.
- Daca nu o iei cu mana, o sa o iei cu gura, zice nervos tiranul.
- Nu o iau ca nu e a mea..
Si uite asa am tinut-o pe a mea pana cand tata s-a enervat si m-a asezat in genunchi. Eu eram o piticanie. Foarte nervoasa e drept. El cred ca m-ar fi strans de gat.
Nu vroiam sa recunosc nimic. Nu eu scapasem visina, nu eu calcasem pe ea. Era o storcoshenie plina de fire de par, nu as fi pus gura pe ea nici daca ma plateai. Eram o mica artista de mica asa ca am inceput sa scancesc.
- Imi vine sa vomit!
- Ia-o cu mana daca iti vine sa vomiti. Am zis ca o iei cu gura daca nu o iei cu mana. Ia-o oricum de acolo si arunc-o.
- Eu o iau, dar NU mie mi-a cazut. Ca sa stii ca o iau de pe jos..asa nevinovata.
Bietul meu tata..cat o fii ras in mintea lui si cat s-o fii abtinut sa nu ma stranga de gat. Asa mica si beata si firava cum eram.

Portarul Laba Lunga si primul pupat din gasca

Prin 1990 a fost Campionatul. Aveam 13 ani si eram baiatul lui tata. Caci asa am fost pana m-a pupat Bogdan si m-am prins ca s-a terminat cu prietenia noastra..

Jucam fotbal si aveam toata strada numa' pentru noi. Caci la noi pe strada nu erau masini. Poarta - 2 caramizi. Spatiul dintre ele masurat atent cu pasi. Eu eram PORTARUL. Liviu era Makanaki si eu eram Goicoiceea sau Laba Lunga. Pentru ca de mine nu trecea nici o minge. Jucam fotbal cat era ziua de lunga, eram eu si baietii. Pentru ca fetele crescusera intre timp si ce crezi?! Se pupau! Nu cu baietii mei de la fotbal, ci mai rau! Cu aia de peste strada! Pitica si Roscata au fost primele din gasca de fete pe care le-am vazut shmacolindu-se. In zapada, cu Robert piticul - un golan ingrozitor care fura banii de la copii (de peste strada, ca sa fie clar era Robert!). Vulpea nu mai stiu cu cine se pupa. Am zis ca nu m-am pupat pana la 14 ani?? Nu am zis. Ei bine, in timp ce micile fete se pupau, eu jucam fotbal. Si aveam "frati" caci trebuia sa pecetluim cumva relatia cu "feciorii futbolisti". Zilele de nastere erau cel mai bun motiv de shmacolire. Pe vremea noastra la petrecere veneai pe la 5-6 si plecai pe la 9. Noaptea nu erau chefuri. Nu de alta dar nu am fi avut loc de parinti. La Scaparici (frati-miu Adrian) se trageau insa cele mai tari chefuri. Fara parinti, cu dansat si povestit porcoshenii, cu dansat de limbo (cu o coada de matura si corpuri firave care se taraiau pe sub coada de matura care cobora si cobora).

Aveam mai multe gasti in vremea aia. Si purtam fuste de blugi si colanti negri pe sub ele..si sosete albe. Dansam blues. Eram mari..

Frunza

Mai tineti minte "Frunza"? Am gasit o poveste la fel ca ale mele la Kidha. Si am ras. Caci noi am copilarit frumos. Era toamna, dar mama deja imi luase niste cizme pentru zapezile ce urmau sa vina. M-am imbracat bine, cu haine rezistente pentru ca stiam ce urma sa se joace. Frunza. Cu Emilia in echipa adversa. Emilia e mai mica decat mine, insa e foarte inalta si puternica. Cine avea sansa sa o aiba in echipa era salvat. Impingea si jumulea cu atata putere fata asta..Bineinteles ca am nimerit in echipa cu slabanogi. Dar cizmele mele de fash albastre ma vor face sa trec prin culoar si vom castiga!

Emiloaica devenise inamicul nostru numarul 1. Cred ca eram cu Pitica in echipa. Ne gandeam sa facem in asa fel incat Pitica sa sara pana in galusca si intre timp eu sa o fraieresc pe Emi si sa scapam basma curata. Nu stiu cand m-a pocnit. Stiu ca am zburat prin aer si am cazut cumva cu piciorul sub mine. Am inceput sa matzai si cred ca imi doream foarte tare sa o bat! Am mers usor pana in casa. Mama nu venise inca de la munca. Aveam o glezna imensa si ma durea de muream. Habar nu aveam ce trebuie sa imi pun sau ce sa fac. Mergeam usor, foarte fancy pe varfuri prin casa. Era intuneric deja afara cand a venit mama. Nu am zis nimic, insa ma durea si se umfla din ce in ce mai tare. Nu mai stiu cum i-am spus. Tin minte insa ca am mers la Policlinica, ca mi-au facut radiografie si mai tin minte ca nu am putut sa ma incalt in cizmele mele albastre pentru ca aveam niste glezne prea mari.

Noi ne jucam afara, aveam cerul ca limita. Hainele noastre nu erau de firma, nici blugi nu prea aveam. Dar aveam rochite croite acasa de mama sau bunica, aveam tricouri de bumbac, sosetele de bumbac si paltonashe cu gluga cu blanita. Aveam Frunza si telefonul fara fir si inca o multime de jocuri.

Lacul

La mine in fatza blocului a fost candva demult un cartier de case + niste sere. A daramat Nea Nicu tot si a inceput sa lucreze la ceea ce trebuia sa fie Lacul Vacaresti. Apoi l-au impuscat pe Nea Nicu, tiganii (si romanii) au furat toata marginea lacului (bucati de marmura cica) si apoi au inceput sa taie armaturile..si s-a dus naibii tot Lacul Vacaresti cel desenat pe hartie. In locul nucilor in care urcam si cantam "Racheta alba, pamant intre stele..", in locul lanurilor de mazare furajera din care furam cat incapea in tricouri, a gradinilor de garofitze..pe care le furam, a curtilor cu ciresi inalti, si capsune bune..pe care le furam..Nea Nicu ne-a procopsit cu un fund de lac. Care iarna ingheta. Si astfel devenea "jucabil". Insa noi nu aveam voie "pe lac". Pentru ca acolo mureau copii. Inecati vara. Si noi mergeam vara la scaldat pe lac, la izvoare. Era chiar si nisip intr-o zona si desi nu aveam voie, mergeam si ne balaceam toata ziua. Noi si toti picii din cartier. Nu era picior de parinte.
Noi cica ieseam "pe afara", desigur primele 10 minute ni se auzeau racnetele in jurul blocului, apoi se facea liniste. Pentru ca eram organizati in gasti si aveam locuri de intalnire. Cum era sa mergem de capul nostru sa ne prinda cumva "aia de peste strada" si sa ne ciomageasca?! Fetele alea de la strada vorbeau urat, se pupau cu baieti si FUMAU. Noi nu. Asa ca nu ne amestecam cu ALEA.
Intr-o iarna am luat patinele de la Roscata si am mers pe lac. Era totul inghetat. De pe margine de sus "smecherii" se dadeau cu saniile si se opreau pe apa, apa inghetata bocna. Cei mai viteji se aventurau pe marea de gheata si treceau pana spre Dambovita tot lacul apoi veneau acasa cu tramvaiul 34. Noi nu aveam voie. Nici macar pe lac cu patinele. Stiam ca apa este mare, dar stateam asa..la mal. Si patinam. Aveam o pereche de pantaloni albastrii, noi. Frumosi. Bufantei asa. De la Mareshalu cred, de la Monica lui. Doar nu era sa merg la PATINAJ in pantalonii mei crosetati si cu izmene pe sub! Ce-ar mai fii fost! M-am imbracat bine, am luat patinele la spinare si am purces spre lac. Eu, sora-mea si picele artiste. Caci toate ne nascusem sa fim patinatoare, balerine, gimnaste. Habar nu aveam de capul nostru.
Patinam ca o minune a ghetii, radeam si eram toata o gratie cand am vazut-o pe maica-mea. Sus, pe marginea lacului, cu un politist langa ea. In pulover, fara haina, fara caciula. In pulover si fusta si cizme. Am cazut in fund si lama patinei mi-a rupt pantalonii, izmene..si mi-am umplut de sange. Am auzit-o pe maica-mea strigandu-ne dar nu vroiam sa ne facem de ras in fatza picelor. Asa ca o salutam asa, ca la olimpiada. Si patinam. Cred ca era un car de nervi. Eu ii facea semn ca sunt ok, ca vin imediat. Si stiam ca nu are cum sa coboare dupa noi. Cu buculitza sfasiata, orgoliu ranit si patinele in carca am urcat dealul, tragand si pe biata sor'mea dupa mine. Ca asta fiind mai mica isi lua oricum bataie din cauza mea de fiecare data.
Paradoxal maica-mea nu ne-a batut sau certat. Mi-a reparat chiar si pantalonii mei de vara, mi-a cusut un L de piele albastra in locul unde imi intrase lama de la patina. Fundul m-a durut mult timp. Si nu am mai fugit de acasa la patinaj..cateva zile.
Aveam sanie si chiar si schiuri de lemn. Foarte tari. Insa cu sania era complicat sa te dai din cauza malacilor din cartier. Asa ca ne dadeam cu capacele de la buda. Excelenta aderenta. Nu mai vorbim de foliile de plastic, cate 5 pici incapeau pe un sac din ala de plastic!
Ce aventuri!!

Rapirea din Serai

Mama Rodicai a murit cand noi eram mici. Avea 28 de ani cand a murit. Nu intelegeam noi mare lucru, dar stiam ca trebuie sa ne jucam cu Rodica si sa nu plangem. Fratele ei era mic. Cred ca avea 4-5 ani. Rodica avea vre'o 7 ani cand s-a intamplat porcaria cu moartea. Am crescut acolo in gasca toti. Intr-o seara eram acasa la Rodi, ne jucam la ea in camera. Mergeam pe marginea patului si trebuia sa nu ne tinem de nimic. Am avut mereu ceva cu mersul asta pe ceva. Pe peretete de langa pat era o mare carpeta - mai stiti voi carpetele alea de catifelutza subtire, cu Paunii, Rapirea din serai, Caprioarele?! Noi nu aveam..Rodica avea. Mare. Cu geam si rama, sa fie protejata "opera". Atata m-am foit si am alergat pe marginea patului incat intr-un moment de "reveneala" mi-am sprijinit fragilul trup pe tablou. Si sub grautatea fundului meu geamul a cedat. Rodica s-a albit la fatza. Taica-su era la ai mei in vizita. Noi eram "cuminti". Am coborat atenta sa nu ma taie geamul ala si am studiat cu calm problema.
Nu aveam nici o solutie.
Era fashii tot geamul si pana la urma..ce aveam de facut?! Sa ma duc acasa, zic. Rodicoasa a inceput sa boceasca. Cand se enerva vorbea cu accent moldovenesc si se tanguia cumva ciudat - un fel care pe mine ma facea sa rad ca proasta!
Asa incepuse si acum, in momentul de criza al Rapirii din serai. M-am gandit la toate solutiile si cea mai buna rezovare mi s-a parut..sa ma car acasa. Repede, preferabil inainte sa vina taica-su. Asa ca ma plecat. Am ajuns acasa la noi, calma. Varza de frica. Cand a plecat taica-su i-am povestit muma-mii despre fatalul accident. Cum noi ne jucam si ceva ne-a sarit din greseala fix in geamul ala si NIMENI NU S-A TAIAT, dar geamul s-a spart. Si ca..trebuie pus la loc. Ca mie mi-a scapat ceva-ul ala si cumva, fara intentie, eu sunt de vina. Si sa nu o bata pe Rodica degeaba..ma gandeam eu cu voce tare. S-au mobilizat parintii si au rezolvat cu geamul. Si nu am mai mers la Rodica multa vreme dupa "accident". Probabil ca s-au gandit ca nu era "safe enviroment for children".. asa o carpeta mare pusa pe perete cu geam peste..Doamne!!

Costum roshu

Ai nostrii parinti erau tineri si frumosi. Si petreceau la greu, desi vremurile alea sunt acum vazute ca groaznice..Uff..Ce de sticle de coniac se duceau pe ghena si ce de mese se trageau. Cate torturi am mancat de la tanti vecina Stela, care era cofetareasa.
Ca de obicei era ziua cuiva. Partea buna cu zilele de nastere era ca noi, picimea, eram "cantonati" sau in casa vre'unui participant la orgie, sau..cand gasda avea patru camere (cum e in povestea asta) in ultima camera, sau ultimele camere.
La Pitica in casa se petrecea marele chef. La parter. Erau toti picii, fir in par. In sufrageria de care ne desparteau doua usi si doua holuri mari se dansa si muzica urla. Noi aveam mancare si bunatati si doua dormitoare la dispozitie. Ziua a inceput bine. Tin minte ca Pitica avea dupa usa, pe perete sprijinita o saltea relaxa mare. Noi ne luam avant dinspre celalalt perete si ne izbeam cu capul in salteaua relaxa. Ce droguri domnule?! Ce alcool?! Aveam toata nebunia de care aveam nevoie. Eram atat de ametiti si aveam creieirii varza dupa cateva izbituri in salteaua aia. Apoi a inceput nebunia. Ne jucam de-a baba oarba, v-ati ascunselea si cand ne plicitseam..ne bateam. Moacele erau armele. O moaca este o pereche de izmene inodata bine la un capat. Se poate confectiona si dintr-un dres gros si rupt sau mai multe, sau un fulat. Orice destul de lung pentru a fi innodat intr-o parte. Taberele erau facute in functie de inaltime. Picii erau cei care stateau in pat. Aia mai inalti, printre care si eu, tartorul, stateam jos. Adica langa pat. Totul se intampla in cam 10 metri patrati. Loc de ascuns nu era. Ne pocneam cu moacele si radeam, nu existau reguli. Totul era barbar, fara limita. Intr-o seara ne omoaram cu moacele, eram rosii la fatza toti, ne pocneam si la un moment dat "cineva" (nici in ziua de azi nu stim cine!!) a pocnit cu moaca ..becul. Becul nostru care atarna de un fir de litza, caci casa tocmai fusese rerererezugravita de tatal Piticei. Becul lovit de moaca s-a apropiat cu o mare viteza de tavan si s-a facut zob. Am ramas nemiscati, stiam ca e plin de mici cioburi pentru ca le simtisem cazand peste noi. In camera au venit tata si tatal picei, au aprins becul pe hol si a inceput circul. Noi stiam ca cineva "din partea noastra" trebuie sa clarifice situatia, nu stiam insa cine are atata curaj. Moacele disparusere, care incotro. Una pe sifonier, una pe sub pat. Eram niste mici sfiinti, cu fetzele roshii si cu ochii iesiti din orbite de la cat omor ne trasesem.
- A pocnit becul! Noi stateam si ne jucam cuminti si becul..a sarit in aer!! A zis pe nepishate Pitica. Eu si Pitica eram asa un fel de dracul gol la plural. Daca era ceva rau..cu siguranta una din noi fusese de vina. Sora-mea si Cata, fratele ei mai mijlociu (ca mai era unul mai mic) erau niste copii cuminti si timizi. Pe care noi ii antrenam bine in ale rautatilor!
- Cum sa pocneasca ma becul? Ce ati facut?
- Poate de la tensiune, a zis o voce mica de undeva din spate. Si pe noi ne umfla rasul, ca noi stiam fix cata tensiune fusese in camera aia.
Au rezolvat tatzii tot. Rapid, pentru ca la ei inca se derula cheful. Noi puteam sa jucam "pitulushul" intr-o camera. Toti. Nu stiu unde incapeam sa ne ascundem, dar ne ascundeam. La un mare chef, tot acasa la Pitica ne-am luat o super bataie toti. Erau doua personaje care ne cafteau. Tata, zis si costum alb-negru si tanti Carmen, mama Roscatei, zisa si Costum Roshu. Noi urlam ca dracii si ne cafteam in camera iar astia doi veneau, pe rand, nu amandoi odata, si ne cafteau. Pe rand. Noi nu eram obisnuiti sa ne pocneasca parintele altui copil, drept pentru care..cred ca ne razbunam pe Roscata, ca mama ei ne mai ardea cate una. Tata nu dadea in alt copil, era destul sa ne dea mie si sora-mi cate un spitz ca toata picimea se revolta.
In ziua aia ne jucam un fel de baba oarba. Eram ascunsi pe unde cu mintea nu gandesti. In sifornier, printre haine, in gecile de iarna, atarnati de umerase, pe sifonier, sub pat, in lada de la pat, intre dulap si zid, sub birou..Nu era cotlon din care sa nu clipeasca doi ochii malefici.
In mijlocul "pitirii" in camera a intrat "bine dispusa" Madam Costum Roshu care a inceput sa imparta palme si trasuri de par, care cum ii intra in maine iesea jumulti. Catos, mic si cu ochii albastrii era prins intre sifonier si peretele dintre geam. Ca in filme il vad acum daca inchid ochii.Cu parul lui tepos de arici, mic, intr-un tricoul alb si lalau. Speriat dar pe fata. Fix cand sa fie extras din barlog, Catos s-a uitat in sus si a vazut pe sifonier o alta pereche de ochi albastrii. Asezati sub o claie de par roscat!
- Uite-o pe Andreea, e pe sifonier! a strigat piticul stresat.
Costum Roshu si-a inhatat copilul de pe dulap, noi am disparut care incotro. Roscata si-a luat portia de smotoceala si noi am scapat basma curata.
Cea mai trista parte a chefurilor era "imprastierea". Cand circul era obositor pentru parinti eram pedepsiti si trimisi acasa. Fiecare la el. Moment de sincera tristete pentru toti picii.
Insa Costum Roshu ramane un personaj memorabil in gasca de la bloc.

Sporturi extreme

Noua nu ne era frica de nimic. Eram mai rele decat baieteii, asta este clar. Eram si mai multe decat ei. Ajunsesem sa gasim o provocare in tot ceea ce faceam. Totul era un concurs. Nu mai stiu cum a inceput. Stiu ca initial mergeam pe bara de pe palier, in picioare fara sa ne tinem de nimic. Puteam sau sa cadeam la 5, adica aproape, sau pana la 4, pravalindu-ne pe scari. Nu ne era teama. Apoi am mers pe maginea de metal a balconului. Ne puteam tine de partea de sus daca vroiam. Dar nu vroiam. Aveam curaj. Aruncam cu grenade dupa muncitori, grenade facute din doua creioane si un cartof mai mare. Nimeream tot timpul ceva. Apoi a inceput nebunia cu urcatul pe blocuri. Pe vremea aia nu erau gratii. Majoritatea blocurilor erau noi si terasele erau pline cu pietre. Cred ca nu am ratat nici un bloc din cartier. Ne inghesuiam in lift si radeam pana ajungeam la ultimul etaj. Coboram in liniste si odata ajunse pe bloc incepea aventura. Nu mai stiu cate eram, dar stiu ca eram numai fetite. Ne plimbam pe marginea de tabla, una in spatele celeilalte, fara sa ne tinem de nimic. Apoi urma bombardamentul. Ne asezam cu capatanile la marginea table si aruncam pumni de pietre de pe bloc peste masinile din parcare. Nu ne-a prins nimeni niciodata. Cred ca eram nebune..Ba da! Ne-a prins odata un vecin! Eram pe blocul Silviei si tocmai atacasem parcarea. Cand am coborat omul tocmai urca in lift si a pus mana pe cateva din noi..
-De unde veniti?! Ce cautati in scara asta?
Nu mai stiu cine a balmajit ceva de genul ca am fost in vizita. Nu stiam pe nimeni in blocul ala, ce vizita?!
Insa a fost o zi care a pus capat sporturilor extreme. Eram tot la Silvia pe bloc. La ultimul etaj balcoanele avea asa, un acoperis. Despre care noi nu stiam. Bantuiam pe acolo si la un moment dat Angela a disparut. Pur si simplu. O vazuseram pe marginea de tabla baletand..apoi nu a mai vazut-o nimeni. Ne-am speriat si am inceput sa strigam, in liniste sa nu ne auda vecinii. Tampita sarise de pe marginea de tabla a blocului pe acoperisul balconului si radea de noi care eram terminate de frica. Si-a ridicat capshorul cret si a inceput sa rada de noi. Cred ca toate vroiam sa o pocnim.
Am renuntat la urcatul pe blocuri pur si simplu. Nu mai era fun. Fusesem pe toate blocurile si atacasem toate parcarile, aveam nevoie de ceva nou.

Micile balerine

Fetitele din gasca de la bloc mergeau la balet. Care nu erau la balet, erau la gimnastica aerobica. Unele la Palatul copiilor, altele la Polivalenta. Linia tramvaiului 34 era in lucru asa ca mergeam pana la Constantin Brancoveanu cu tramvaiul 9 si apoi pe jos prin parc pana la Palat.
Era frig si tremuram tot drumul. Aveam costumele pe noi, pe sub izmenutze si pantaloni crosetati de bunica. Tot drumul cantam si ne tineam de mana. In parc erau nemernicii de exchibitionisti care ne pandeau intre boscheti si de care fugeam mancand pamantul..Eram mici si frumoase.
"Doamna" de la balet se numeste Cristina Roman. Este blonda si desi pare rea vrea sa scoata tot ce este mai bun din noi. Dansam incaltate in ciupici albi, cu costumele de plastic pe noi si cu parul prins. Intr-o camera cu multe oglinzi ne tinem cu mainile de cadre de lemn si ridicam pe rand picioarele. Suntem slabanoage si rosii la fatza de la atata munca. Doamna nu ne cearta, vine si ne ajuta pe fiecare in parte, dansam si nu suntem nici pe departe un lac de lebede. Suntem multe si mici si incapatanate. Tin minte perfect si azi "dansul" pe care il pregateam. Cristina Mihai, colega mea de banca de la scoala este si ea la balet. La fel si Dana Visan. Si Mirela, sora mai mare a Cristinei.
Am crescut. Am mers prima oara la balet cand aveam vre'o 7 ani. Si am ramas cu gambele lui Banel Nicolitza si cu genunchi de balerina si azi. Nici una din noi nu a ajuns celebra datorita baletului. Dar toate am dansat pentru Nea Nicu. Si numai mie mi-a cazut ciupicul pe scena:)
Am dansat jumatate din specatacol descultza. Intr-o parte a scenei Doamna ne arata pasii, toate micile balerine erau cu capul intr-o parte, sala era plina si noi stiam ca undeva in spate se afla Nea Nicu si tovarasa Elena. Nu stiu daca aveam mari emotii, aveam emotii la fiecare spectacol oricum. Dansam si ne gandeam doar la momentul in care o sa iesim de pe scena si Doamna sau ne ia in brate sau ne cearta. De obicei ne lua in brate. Mancam "fortifiante". Asta tin minte cel mai bine. Ne dadeau sa mancam cascaval si salamior de Sibiu si ne mai dadeau niste.. Dextroza. Sau altfel se numea?! Erau niste bomboane albe super bune!
Nu mergeam in cantonamente, dar inainte de spectacole mari veneam mai des "la balet". Nu mai stiu de ce nu am mai mers. Stiu inca ca intr-o zi am cerut poantele de la Angela. Si am dansat in casa singura. Dupa care i le-am rupt. De nervi. Eu nu mai mergeam la balet. Nu aveam sa mai port poante pe scena, nu aveam sa mai dansez pentru nimeni. Am sfasiat materialul roz si am plans. Stateam pe jos in sufragerie si nu ma gandeam decat ca ele, cele care mai mergeau la balet or sa fie candva lebedele. Si eu nu.
Angela a sunat la usa si mi-am dat seama ca ceea ce facusem era cam de nereparat. Asa ca am invelit BINE de tot poantele intr-un ziar, am deschis usa putin, cat sa incapa pachetul prin deschizatura si i-am dat poantele distruse inapoi.
Cand suntem mici facem rau fara sa ne gandim. Stim ca nu e bine dar totusi facem rau. O auzeam pe Angi plangand la usa. A lovit usa si tin minte ca stateam cu spatele lipit de ea si plangeam infundat. Cred ca m-a urat ani de zile ca i-am stricat poantele. Apoi cred ca m-a iertat. Probabil in ziua in care nici ea nu a mai mers la balet.

Veselii naparstoci

Inainte de revolutie la noi in cartier s-au facut niste sapaturi. Pe sub pamant erau niste tuburi in care intram si ieseam cateva strazi mai incolo. Expeditiile se organizau ad hoc si membrii erau alesi pe spranceana. De la noi din bloc mergeau toti, cel putin aia de la scara noastra. In tunel puteam sa mergem in picioare, erau portiuni in care mergeam cu mersul piticului pentru ca tuburile se micsorau. Cred ca aveam 9 sau 10 ani. Ne luam de acasa foi de ziar si "chibrite". Nu ne era frica de nimic, nu ne gandeam ca poate drumul nu are sfarstit. Nu ne era teama ca o sa murim fara aer, sub pamant.
Erau zile in care ne intalneam in tunel cu copii "de peste strada", ne salutam cu ei caci doar eram exploratori cu totii. Ieseam seara din tunel plini de smoala. Mama nu intelegea unde ne puteam murdarii in halul ala.
Nu am povestit parintilor niciodata despre expeditii. Era secretul nostru si oricum nu puteam risca sa fim pedepsiti si sa nu mai iesim din casa.
Expeditia incepea in spatele blocului. Primul canal era si cel mai inalt. Ajungeam la tavan cu mainile intinse. Apoi se ingusta pana ajungeam in genunchi si apoi, sper iesire se marea din nou. tin minte ca ochii ni se obisnuisera atat de bine cu bezna incat nu mai bajbaiam, cand se ardeau toate ziarele mergeam pur si simplu tinandu-ne de mana. Un lung sir de mici cercetasi, legati intre ei de o frica iesita din comun. Caci ne era frica la toti, dar bravam. Cand incepea sa se citeasca putin lumina, undeva departe-departe ne animam si mergeam si mai repede, si mai repede. Era momentul nostru de glorie. Lumina ne facea rau la ochi si toti ne acopeream privirea cu micile manutze. Pitica era cumva prima si cea mai curajoasa. Sau nebuna de Angi?!
Sub pamant timpul nu exista. Nu stiam niciodata unde o sa ne scoata tunelul. Nu stiam cat o sa dureze drumul, peste cine o sa dam.
Nu ne aveam decat pe noi. Mana in mana, in bezna. Si asta ne facea invincibili.

Roscata dintre noi

Cand ne-am mutat in bloc am avut placuta surprindere sa constatam ca suntem o armata de pici. Noi, alea mari eram clasa a 3-a. Picele clasa 1 si restul..cantitate neglijabila. Tin minte si acum vocea lui Tanti vecina cand urcam in lift toate patru fetele:
- Sa fiti atente la tranversare!
Eram mici si slabanoage, cu uniformele mai mari decat noi, ca sa ne tina. Jos ne intalneam cu restul picelor. Nu imi aduc aminte cum ne-am imprietenit toate..Cred ca tot parintii au facut ceva de ne-au unit.
Apoi a aparut Roscata. Nu intelegeam nimic. Noi eram blonde, sterse, cu ochii caprui sau negrii. Angi avea ochii albastrii si Rodica avea parul cret, in rest - toti, o apa si un pamant. Roscata avea parul..roscat si ochii albastrii. Ciudat. Ne placea de ea ca era de treaba, dar mai avea ceva ciudat. Era singura la parinti! Nu am inteles cum e treaba asta mult timp.
Roscata sta deasupra noastra, la etajul sase. Am chinuit-o ani de zile cu rautatile noastre de copii. Ea avea bomboane cubaneze si magnetofon si boxe..si vitamine galbene rusesti. Noi faceam cu ea asa...un fel de troc. Si ii dadeam: gogosi uscate, mamaliga, branza..si ce mai gaseam prin casa. Tot schimbul se facea pe balcon, Roscata avea o stropitoare de plastic albastra in care aseza "bunurile", noi le preluam si puneam in schimb "surprizele".
Saraca vulpitza, o umfla rasul cand mai vedea ce tampenii ii puneam:))
- Hai fata, ce mi-ati dat aici?! Ce sunt astea? Ca nu cred ca sunt de mancat!!
- Fata, sunt gogosi! Le-a facut mama, dar nu sunt cu gem sau ceva, sunt asa..uscate. Goale!
Chicoteam si ea ne ameninta ca nu ne mai da nimic. Dar schimbul nu se termina asa usor. Inventam motive peste motive numai sa ne dea bomboanele alea roz cubaneze!
Apoi am crescut si Roscata a mers la dasuri sau la balet. Dupa ea, noi toate. Fir in par. Eram o armata de sportive, de gimnaste. In fatza blocului (care a functionat ca spatele blocului ani de zile) aveau loc campionate mondiale, spectacole si evenimente sportive extraordinare. Cu paricipari alese! Numai nume sonore! Intrarea..3 lei. Sau un ecler cu ciocolata. Aveam "panglici" roz pe care le agatam de orice care putea sa semene cu un bat, cum aveau gimnastele de la tv. Eu aveam un cap de undita de la o lanseta de la tata. Aruncam panglicile in sus, ne invarteam, le prindeam si mai trageam si o sfoara sau un spagat. Arta!
Intr-o vara era acasa la Pitica. Toti. Cred ca era ziua cuiva. Oricum..parinti nu erau. Ne jucam de-a v-ati ascunselea. Era asa o nebunie in cele patru camere ce nu se poate descrie. Roscata a iesit pe geam (Pitica sta la parter, motiv de mare bucurie si sarit pervazul si apoi intrat in casa pe alt geam si "scuipat" la pitulush) si a incercat sa stea cumva cu corpul in exterior, tinandu-se cu mana de pervazul/marginea de lemn a tocului geamului. Gresit. Pitica s-a prins ca "se vede" asa ca a impins-o.
Si de la inaltimea geamului de la parter a noastra vulpe a cazut. In fund, pe spate. Nu ne-am prins. Stiu doar ca o durea. Si ca ne-am speriat. Nu a patit nimic grav. A facut o operatie dupa o vreme, dar nu ne-am prins daca de la noi i s-a tras. Acum e mare si frumoasa si inca este singura roscata cu care am crescut:)

Cafele si mini familii

Cand eram mici aveam niste obiceiuri foarte ciudate. Pe palier la mine, la 5 eram 6 apartamente. Cei de la doua camere nu aveau copii, erau apoi Angi cu fratii ei mai mari cu care nu ne jucam - Dana si Cristi, Corina - care era prea mica si deci..nu ne jucam si apoi noi patru. Usa in usa familii cu cate doua fete la activ. Ne jucam desigur de-a mama si de-a tata. Dar! Nu aveam copii. Eram doar soti si sotii. Ca deh! Eram familii tinere. Eu eram "Nelu" si eram barbatul lui Giani. Sora'mea era maritata cu Lili, dar nu m-am prins niciodata cine era sotul. Cred ca nici ele doua. Locuiam in toaleta de serviciu - baia mica de acasa pe care nu am folosit-o niciodata de cand stam in blocul ala. Ba a fost laboratorul foto al tatei, ba cuier, ba loc de pus totul de-a valma si motiv de scandal, ba loc de pantofi. Greu de zis. Ei bine, in vremea aia, acolo locuiam eu cu Giani. Nu eu, NELU. Nelu ca pe baiatul ala de la 7, ma-ntelegi?!
Aveam o vaita interesanta. In primul rand nu aveam parinti. Erau toti acasa la Giani si la Lili. Acolo se trageau mega chefuri, se sevea coniac bun si se mancau niste torturi..Deh, "soacra-mea" Stela (tanti vecina) era cofetareasa. Noi eram "stramutate" in functie de chef si de participanti. Cand la chef se strangea toata gasca, eram toti cantonati intr-un apartament. In cazul acestei povesti se pare ca la baut erau numai cativa parinti, nu toti fir in par.
Gateam in micul wc de serviciu. Caram canute in care puneam cafea si aveam tot felul de feluri de mancare de prin frigider.
Pentru intalnirile cu cealalta "familie" gateam pe bune. In afara de zatul pe care il fierbeam over and over..mai gateam dupa Sanda Marin.
- O sa ii primim cu un fel de mancare usor de facut, cauta tu ceva care sa se faca din ceva ce avem. Cu..P. Sa fie un fel de mancare cu P si sa avem in casa tot. "Nevasta-mea" Giani era ascultatoare. Cine se punea cu Nelu pana la urma. Si eram si mai mare decat ea!
"Papara de paine"
Nu mai stiu cum se face. Stiu ca eram negre, ca era fum in casa, ca de dincolo se auzeau rasete si muzica si dans. Noi ne chinuiam sa facem ceva cu papara care fumega. La sora'mea acasa - pe sifonier adica zaceau farfurii pline cu spanac. Cred ca si ele, pardon ei, cealata familie intentionasera sa ne invite la masa. Cina era un fiasco. Spanacul a fost gasit de maica-me pe sifonier, gata mucegait dupa o vreme. Cafeaua a stat mult timp ascunsa dupa wc, in canile "alea bune" pe care mama le-a tot cautat apoi a crezut ca s-au spart si au disparut. Ca printr-o minune au aparut cand s-a reunit "familia".
- Vrem sa va invitam la cina la noi, eu si cu Nelu ziceam sa veniti. Sau venim noi, vecina..
- Faceti Papara de Paine?
Hahahahahahahaha!

Capul rautatilor

Cand eram mici, la noi in gasca - intre parinti s-a produs o ruptura. Cumva "dracul" si-a bagat coada si cei mari s-au certat. Noi, copii nu stiam prea multe, insa noi eram cei care aveau de suferit. Nu jucam acasa la Pitica. Este impropriu spus ca ne jucam. Practic "ne dadeam cu masa". Pe o masa din asta lunga asa, de cafea - cum aveau parintii nostri, cineva se urca si se intindea. Sub masa se baga un pitic, sau doi, depinde cati incapeam. Ridicam masa cu picioarele si ala de sus, intinsul aluneca. Si tot asa, ore in sir, pe rand. Pana..s-a rupt un picior ale mesei.
Gazdele, Cata si Pitica au cam facut pe ei. Eu eram cea mai mare. Radeam ca prostii si nu ne venea nici o ideea. Masa se rupsese cu Giani (fie vorba intre noi de la maica-sa se racisera relatiile in gasca si ea nu era chiar bine venita la "datul cu masa").
- Sa aduca cineva un pic de aracet si niste faina, ca putem sa il lipim!
- Nu, nu merge. Mai bine lipim cu ceva mai puternic!
- Sau dam cu un cui! Aveti cuie.
- Bai, faceti orice ca o sa vina ai mei.
Radeam si nu ne venea nici o idee. Vinovata, Giani a plecat. Am ramas noi patru, trei capre si Cata - el era cel mai mic. A aparut un ciocan, nu stiu de unde. Apoi a aparut cel mai mare cui pe care l-am vazut vre'odata. Mare.
- Bai ce e asta?! Pai nici nu intra in piciorul mesei!
Pitica in intelepciunea ei a zis:
- Sa bata Fecioarele cuiul!
Sora mea si Catos era nascuti in aceiasi zodie. Nu ne puteam opri din ras. Ca la orice "accident" ne gandeam cum sa ne caram mai repede de la locul faptei ca sa isi ia bataie numai gazdele. Azi nu aveam nici o sansa. Parintii gazdelor erau la noi acasa in vizita, cum am fi aparut noi ca niste flori acasa?! Suspect.
Am incercat sa batem cuiul, nu intre nici mort. Eram in pana de idei. Nici macar Fecioarele nu ne puteau salva. Pana la urma ne-am gandit sa punem masa pe piciorul rupt, asa pur si simplu si sa asteptam sa cada. Preferabil cand nu eram prin zona.
Nu mai stiu cine a luat bataie pentru masa rupta. Stiu ca am dat vina pe Giani si ca tatal Piticei a lipit piciorul.
Si nu ne-am mai dat cu masa niciodata.

Copilul care a ales sa simta frumos totul

"- Sa stii ca tu nu esti mama mea asa, pur si simplu.
- Cum asa?
- Cand eu trebuia sa ma nasc, Dumnezeu m-a intrebat "Cine vrei sa fie mama ta?". Si eu i-am spus. Eu te-am ales pe tine."

"- Te rog mama sa iti ceri scuze de la prietenele noastre. Nu a fost frumos sa ne certam de fatza cu ele."

"Tu Rata, cat de mult poti sa vorbesti si cat de repede. Aproape m-ai obosit"

"Fata, ce faci?! Vezi ca noi am plecat mai repede. Te-am sunat de pe drum.
- Te pup fata, noi mai stam putin! Dar ne vedem in Bucuresti, da? Vin eu pe la voi fata si mai povestim.
- Da fata, vii tu pe la noi. Te pup fata!
- Da-mi o pe mami la telefon fata!
- Ce faci doamna? Ti-am stricat copilul! Zice numai cu "fata"! Hahahahaha!"

"- Rata, ti-o dat pe Maya la telefon sa vorbesti cu ea. A murit papagalul. Vorbeste tu putin cu ea.
- Sa nu plangi te rog. Nu s-a intamplat nimic grav. Si pasarile mai mor. Pentru ca sau se imbolnavesc sau imbatranesc. Dar toate toate se duc in cer. Stii, nu?
- Nu plang..(si o aud cum isi trage niste muci. Maica-sa deja stie ca eu ii dau un pui de papagal mic si frumos. Copilul i-a zis ca e normal sa planga caci e prima oara cand ii moare si ei cineva. Si la inmormantari oamenii mai plang.)
- Maine o sa vin sa iti aduc un pui care o sa traiasca o gramada de vreme! Si care o sa fie cuminte si nu o sa se imbolnaveasca, vrei, da?
- Vreau. Si ce culoare este?
- Verde, ca al tau. O sa iti placa de el, o sa vezi. E cuminte si canta non-stop. Hai, sa fii cuminte. E 11 noaptea. Mergi la somn si eu te pup mult de tot."

Despre paie colorate si elastice de par

La sase ani lumea ta este toata o culoare. Roz daca esti fetita. Roz pentru ca exisa Barbie. Roz pentru ca este trendy. Roz pentru ca tuturor fetitelor le sta bine in roz. Roz pentru ca ROZ este cel mai frumos din lume.

Aventurile mele alaturi de cele doi prietene ne-adulte au fost presarete de mici conflicte. Am zis mici? Nu! Cataclisme. Ceva de nereparat, ceva despre care cu greu putem vorbi. Cred ca totul a inceput de la paiele de plastic pe care le primeam la bar cand comandam ceva de baut. Intai au fost desigur umbrelutele de cocktail, fructele din pahare, capsunile de hartie, maimutele de plastic care oranu paharele. Dar astea erau ale noastre. Nu se prea bagau peste oamenii mari. Ele aveau sucul de visine. Mereu acelasi suc pentru fiecare fata. Si au aparut paiele.

- Dar ea de ce are pai roz?! a zis Maria.

Asta a fost fraza care a iscat ceea ce vom numi Razboiul Roz. O competitie intre doua fetite de sase ani, care se iubesc sincer si care sunt prietene apropiate ca doua surori este cel mai frumos studiu pe care il poti face. In timpul competitiei ai sanse sa surprinzi cele mai tandre momente de pace, cele doua rapuse de somn imi dorm in brate si in masina este liniste, o stare de fapt care ne sperie caci nu suntem obisnuiti sa ne auzim gandurile.

- Nu vreau un elstic mov! Vreau sa fie roz ca al ei. Sa avem la fel, ca noi suntem surore.

- Nu au doua roz, daca aveau va luam la fel, explica relativ calm Dan care a avut ideea sa vina la masina cu doua chestii de culori diferite.

Asemenea greseli se platesc scump. Nu poti sa nu stii ca nu este voie sa cumperi doua chestii diferite!

- Atunci eu nu il vreau pe asta mov!

- Pai ia-l tu pe asta roz si eu pe ala mov, e bine asa? incearca una din ele sa impace treaba.

- Nu! nu intelegi. Trebuie sa avem la fel. Ce tu nu vrei roz?!

- Pai ba da, dar daca nu are!

- Atunci eu nu mai vreau deloc!

Masina se opreste brust in mijlocul strazii. Usa se deschide si Dan iese in viteza. Printesele s-au calmat brusc. Eu le soptesc rautacioasa:

- Vedeti ce ati facut?! Piulitza s-a enervat si ne-a lasat asa in strada! Pentru ca nu sunteti cuminti!

Capsoarele blonde sunt lasate in jos. Maria zice ceva cu vocea ei subtire, ceva ce ar putea sa sune ca o scuza, dar nu este. El este cel care a gresit, deci sa sufere si sa plateasca!

- Astea doua sunt la fel! Ia, zi-mi ca nu sunt bune!

In mana are doua elstice de par cu margelutze. Mov de roz ambele. Fetele se insenineaza brusc, inhata elsticele si Maria da sa anunte ca nu sunt chiar ROZ.

Ma umfla rasul si "alerg" sa zic ceva inaintea ei:

- Este o nuanta de ROZ foarte speciala! Aproape mai frumoasa ca aia de dinainte!

Fetele chicotesc si razboiul se termina brusc. Este din nou pace. Pana seara.

Creierul meu gandeste

Stateam la masa, la o cafea. Eu si Ana, ca doua doamne. Cele doua mai mici printese desenau si aveau una din converstiile lor obisnuite - concursul "Eu pot mai mult, eu stiu mai bine". Aceste doua mici femei ne fascinau si reuseau sa ne lase mute. In 10 zile de vietuit cu ele am inteles ca noi, oamenii mari nu avem nici un stres, nici o problema.
- Foaie verde si-o naluca/ cineva sa-mi dea o nuca, ma trezesc zicand ca nuca in perete.
Cele doua printese se opresc si ma studiaza atente. Apoi se uita una la cealalta. Se scaneaza si in mintea lor incepe sa lucreze motorase despre care noi nici nu avem idee.
Anca clipeste des din gene si imi spune foarte senina:
- Ai facut o rima. Apoi se ridica si pleaca spre camera ei. Ma uit la Ana si radem. Maria tace. Noi fumam si ne vedem de ale noastre, ea isi termina desenul.
In linistea de la masa copilul frumos ofteaza. Isi ridica ochii tristi catre noi si dintr-o suflare spune:
- Cand voi vorbiti si eu tac, poate eu nu stiu toate cuvintele, dar va ascult si va aud. Si cand voi vorbiti si eu tac, creierul meu gandeste!
Si-a luat foile in mana si a plecat demna. Ne-au dat lacrimile. M-am uitat la Ana si amandoua avem fetzele cazute undeva sub masa. Copilul trecuse peste fetzele noastre, mandara cu micul ei capshor si cu mintea ei frumoasa de sase ani.

Ce face copilul?

Nana Naria avea pana intr-un an. Era frumoasa si cuminte. Patutul ei era asezat langa canapea si era deja destul de mare incat sa se tina cu manutele de marginea de sus. Ne uitam la desene sau eu citeam si ea era numai ochi si gene. In afara de pipi-ul si caca-ul de rigoare, masa era masa, somnul era somn. Partea buna cu bebeii este cand nu plang.
Pentru ca daca plang tu nu stii de ce plang si ei nu au cum sa iti spuna nimic.
Era o zi ca toate celelalte. Eu ma uitam la tv, ea tragea din suzeta cu toata puterea si se batzaia in micul ei tarc. Mancase, dormise, mai era putin si Lys venea acasa. Eu ma strambam la pitica si ea radea, mai zappam putin, mai radeam.
Suna telefonul si incepem sa vorbim, eu si tatal copilului.
- Problema fundamentala este sa alegi ce este bine pentru tine. Nu pentru ai tai, nu pentru altcineva. Vrei sa iti termini facultatea, pune mana te imprumuti de la toate cunostintele si iti platesti anul.
- Nu e chiar asa, mai am de fapt de platit jumatate de an, ii zic si ma intorc spre copil. Bai..fii-ta are ceva! Stai asa!
Pun telefonul pe pat si apoi il trag spre mine si ma apropiu de copil. Rosie toata, spre vanata, cu mainile inclestate de margina patului si cu ochii cat cepele, minunata strangea din falci si din suzeta.
- Cum adica are ceva? zice panicat tatal. Ce are?
- Bai! e rosie si nu intelegi, strange din falci si din pat cu mainile, zi-mi eu ce ii fac?! Frate..ce are? Nu zice nimic, nimic! Nu are febra!!

Rade de moare si nu imi spune nimic. Copilul se decongestioneaza si se lumineaza, eu ma intre bde ce rade taica-su si nu ma lumineaza si pe mine.
- Face caca! A facut de fapt! Se cam screme ea asa, de aia de inroseste. Calmeaza-te, imi zice si moare de ras.
O iau in brate si rad. Puah! Clar, a facut caca. Este atat de mica si frumoasa. Si rotunjoara ca o patlagica. Maica-sa o alinta in cele mai neobisnuite feluri.
Si se bucura ca in timpul gravidiei am stabilit ca copilul sa aiba genele mele. Lungi, negre si dese.

Le Bar à Huîtres

Suntem invitatii speciali ai mamei asta seara. Ne duce la "Le Bar à Huîtres". Abia asteptam festinul! Radem tot drumul, mama ne canta in masina si dansam nebuneste ancorati in centurile de siguranta. Pentru ea eu si el avem aceiasi varsta, doar ca ea este prietena mea si cand discutam serios eu am din nou varsta reala. Dar de alintat ne alinta la fel.
- Sa alegem ceva bun! Crab! Pentru copil luam un file de peste cu paste.
Ospatarul se distreaza vazandu-ne asa de veseli, ne recomanda un vin bun si micului Soricel un suc de portocale.
Mancam si ne bucuram, Soricelul urmareste pe geam oamenii si ne amuzam de ospatarii care ne trateaza ca pe niste printi si printese.
- S'il vous plaît, mesieur! Je veux du desert pour mes dames! zice micul Soricel vesel si rosu la fata.
Noi radem si ospatarul il trateaza ca pe un adevarat gentelman ce se afla.
- Inghetata de ciocolata pentru noi si Coupe Colonel pentru ma mere!
Radem si vinul isi face repede efectul. Copilul este atat de fericit incat ne intrebam daca nu cumva si el a gustat din vin.
"La mere" rade si straluceste de fericire. Nu avem nici un stres, nici o grija. Suntem o echipa imbatabila.
Plecam spre casa si cantam tot drumul.

Ma copine

In fiecare zi la ora 4 mergeam la gradinita sa iau acasa soricelul. Intr-o zi am intrat pana in clasa lor.
- Oh, c'est ta mere! zice Tomas
- Oh, mais no! C'est pas ma mere! C'est ma copine!
- Hahahaahaha! Tu as deja une copine?!
Vincent este slab si dragut. Rade si soricelul se inroseste usor, ma asez in genunchi si il iau in brate. Mica negresa vine si se joaca cu parul meu. Tomas este timid, ma priveste cu ochii mari si albastrii. Intind mana spre el si ii zic : Vien, tu peux venir aussi. Rade si face glume. Cum un copil asa de mic sa aiba o iubita asa de mare.
Vincent rade si se uita timid la mine. Ii fac semn ca vreau geaca Soricelului si mi-o intinde la fel de stanjenit. Stau pe o bancuta la ei in clasa, este agitatie maxima. Negresa cea mica, de ciocolata ma ia in brate. Soricelul isi pune singur caciula si fularul si eu sunt atinsa si studiata de micile si frumoasele vietati. Nu stiu ce sa ii intreb, ii las sa vorbeasca despre mine cu el, ca si cand eu nu sunt acolo.
- Elle est jolie ta copine! zice razand infundat Tomas. Un alt pici rade si isi indeasa caciula in cap. Soricelul este mandru.
Ma ridic de pe bancuta si incerc sa imi impart cele doua maini intre pici. Imbrac nergesa si imi dau seama ca poate nu e potrivit sa imbrac alt copil, poate la ei este altfel. Dar ea rade si este fericita. Nu vor sa imi dea drumul.
- Au revoir mes amis, le zic si ma asez in genunchi pentru ca ii putea lua pe toti in brate. Soricelul este mandru si se tine de lunga mea geaca. Pe sub geaca sunt in pijamale, am sarit in adidasi si am zburat pana la gradinitza.
Ma pup si ma strang, au mai venit cativa parinti printre care si mama prajiturii de ciocolata. Imi iau soricelul de mana si salut timid cealalata mama. Care imi zambeste si stie ca nu sunt frantuzoiaca. Ii zambesc si plec spre casa incarcata cu toata energia necesara unui an.
- Ce ati facut azi? Ai mancat? Ce e cu Natalie? De ce nu a venit azi?
- Mai vine si Vincent, asa cate o zi. Natalie e bolnava azi. Da, am mancat! Tu ai mancat? Ce ai facut azi? De ce esti in pijama?
Rade de mine. Il tin in brate si trag fermoarul gecii peste el. Alergam pe strazi pustii si radem. Ne oprim la magazinul de arabi sa luam o sticla de suc.
- Bonjour mesiuer! zice ca un domn ce se afla.
Arabul ii zambeste si ne invita in micul magazin. Luam sucul si ne indraptam spre casa. In micul scuar se saluta strengareste Scufita Rosie.

Pirouette Cacahouette!

Bunica ne-a cantat despre aventurile unui mic omulet. Si brusc Soricelul s-a transformat in micul omulet.
Povestea spune ca era un mic omulet care a cazut pe scari si si-a rupt nasul.

Asa ne canta bunica:

Il était un petit homme, pirouette, cacahuète
Il était un petit homme
qui avait une drôle de maison (bis)

La maison est en carton, pirouette, cacahuète
La maison est en carton
les escaliers sont en papier. (bis)

Le premier qui y montera, pirouette, cacahuète
Le premier qui y montera
se cassera le bout du nez. (bis)

C'est le facteur qui y est monté, pirouette, cacahuète
C'est le facteur qui y est monté
il s'est cassé le bout du nez. (bis)

Cantecul nostru favorit.

Sa ne facem de cap!

Nu stim ce este azi. Dar suntem singuri acasa. Si e clar weekend pentru ca nu mergem la gradinita. Azi o sa fim rebeli. O sa mancam pe jos, in living. Mutam masutza si intindem o paturica pe covor. Dam drumul la tv si Roi Lion incepe.
- Tu aduci ce mancam, ii spun serioasa si ma gandesc cu groaza la ce o sa aduca.
Alearga spre frigider si il aud cum scoate si baga la loc chestii. Este mic si fragil. Vine razand imbracat in pijamaua lui, cu sosoneii in picioare si cu parul valvoi. Are in brate o multime de iaurturi si piurerui de fructe. O multime cam cat poate sa duca un pici de 4 ani. Moare de ras si imi zic in gand: Azi ne regalam!
Parca imi citeste gandurile si zice fericit: Numai dulce! Sa mancam toate iaurturile!
Din piureul de pere facem un fel de suc, cu apa plata sau minerala dupa gust. O lingurita de piure la un pahar - santal de pere garantat. El bea sucul lui de mere. Eu ma asez comod si inainte de a incepe picnicul "semnam" tratatul.
- Tot ce se intampla azi va fi secretul nostru! Ai inteles?
Da din cap si face o mocutza misterioasa, a inteles exact cat de grava este propunerea de conspiratiune. Azi mancam pe jos si ne uitam la tv in timp ce mancam. Azi nu mancam mancare gatita, ci ne desfatam cu iaurutele cu E-uri, creme cu ciocolata, budinci, numai minuni!
Semnam pactul si ne pocnim linguritele in semn de aprobare. Ne intindem pe jos si ne uitam la Roi Lion. Stim pe dinafara toate replicile, jucam noi insine in film. Hienele neprietenoase ne enerveaza maxim!
Ne ridicam si dansam cu Pumbaa si Timon, stim toate cantecele! Suntem cei mai buni prieteni si crestem impreuna, cu multe iaurturi si creme de branza:))
- Dupa desene mergem la bunica? Sa mancam ca oamenii mari?
- Mergem.
Aproba tot cand ii fac poftele. Pot sa pun pariu ca daca acum ii cer orice, orice imi va da. Dar nu am ce sa ii cer. Nu avem lectii de facut, nu avem curatenie de facut. Tot timpul din lume este pentru joaca.

Ne imbracam dansand, el duce la cosul de gunoi toate cutiile. Abia ne mai miscam, burtile ne-au crescut ingrozotor de tare si toate amestecurile incep sa se miste intr-un fel ciudat. Radem si topaim. Ma doare burta si ma gandesc daca si pe el il doare.
- Faci caca? Esti bine? Nu te doare burta? Eu zic sa mai stam putin la picnic si sa mergem mai tarziu la bunica. Vrei sa dormim putin?
Face iar chestia aia cu ochii. Strange din genele lui dese si sare pe mine. Nu prea vrea sa doarma, dar pe mine toate "mancarurile" m-am omorat. Il iau in brate si mergem sa ne luam un pledulet de la mami din camera. Ne intindem pe canapea si stam imbratisati. Forfoteala din burta nu ne da pace, ne mai si gadilam si radem in hohote.
- Dormi? Ma intreaba si ma apasa cu degetele mici pe pleoape. Imi amintesc de tata si cum ne jucam noi doi cand eram eu mica. El se aseza in pat si se prefacea "mort". Eu trebuia sa fac ORICE sa il trezesc. Adormea, eu il pupam, el trageam de nas, ii ridicam pleoapele, il trageam de mustati, apoi de par.
Ma gandeam sa fac la fel cu Micul. Dar Micul este un smecher.
- Ai adormit Mihaela?
Se scurge usor din pat de langa mine. Am deschis usor ochii si il urmaresc printre gene. Merge ca un pitic din poveste, e in sosete si stie ca daca o sa calce "cu toata talpa" parchetul o sa scartaie si vrajitoarea de va trezi si il va inhata. Imi vine sa rad si il urmaresc cu privirea pana la usa inchisa de la sufragerie. Merge incet-incet, se intoarce si inchid ochii la fix. Nu m-a prins!
Ajunge la manerul usii si apasa usor de tot pe el. Ma prefac ca visez ceva si scot asa un sunet, ca si cum ceva din vis ma va trezi. Printre gene il vad cum se intoarce surprins si cu ochii cat cepele. Ar vrea sa fuga repede inapoi in pat insa distanta este prea mare si el este atat de mic. Se lipeste de perete si spera ca nu il voi vedea.
- Unde pleci? il intreb trezita ca prin minune.
Hahahahaha! Rade si fuge prin camera.
-Vrei sa ma parasesti?! Ma lasai aici dormind! Ma ridic si fug dupa el cu pilota in mana, va fi nada mea si il voi prinde cat ai zice peste!
Iese pe hol dupa ce lupta cu usa, alerg dupa el. LA Simona in camera capituleaza si sarim in pat ca doua capritze. Il prind in paturica mea magica si chicotim.
- Nu o sa te parasesc niciodata! Ma gadila cu degetele lui mici si spera ca o sa il gadil si eu. Suna telefonul si fuge spre el cu viteza luminii.
- Bunica! Alo! Acum venim!
Iau telefonul si povestesc bunicii cum am mancat toate iaurturile si cum ne odihnim putin inainte de a veni in vizita. Bunica rade si povesteste bunicului Nicolas ca venim.
- Acum cred ca fac caca. Putin. Dar fac acum!
Inchid telefonul si ne pregatim de marea provocare. Isi inchide usa si ma roaga sa il pazesc pana termina.
Este un mic gentelman, nu putem sa fim impreuna cand face caca. Stau pe jos pe hol, lipita de perete si ii cant ceva. Il aud cum chicoteste.
- Ai facut? Mai stai?
- Mai aaammm..sa nu intri! Iti zic eu cand sunt gata!
- Te doare burta? Ce tot faci acolo? Ai dat drumul la apa??
- C'est quoi ça?
- Eu intru sa stii! Sper ca nu ai incuiat usa ca ne suparam!
Rade. A terminat si se spala singur pe maini. Este baiat mare acum. Desi abia ajunge la chiuveta.
- Ai facut? il intreb conspirativ.
- Da, TOT! Nu a mai ramas nimic pentru diseara, imi zice si se balaceste in chiuveta.
- Sa ne facem frezele zic! Ne imbracam la fel azi, da?

Plecam de la baie intr-un dans. Ne facem de cap precum soriceii cand pisica nu e acasa!

Pipiul magic

- Mihaelaaaaaaaaaa! Poti sa vii? Este serios! Pisoooooooooo!!
- Ai patit ceva? Vin..
- Vreau apa! Nu te mint! Pe cuvant imi este sete!
- Ai baut apa, am stabilit ca odata ce esti in pat nu mai e loc de baut apa, facut pipi, etc. Asta este regula si tu stii deja.
- Da, dar ACUM mi-a venit o sete!
- Daca o sa bei apa peste cinci minute o sa imi spui ca vrei sa faci pipi! Uite apa. Gata, inchidem usa, dormi!

(in cinci minute)

- Mihaelaaaaaaaaa!! Pisiiiiiiiiii!!! Vinoooo, te rog!! Mihaelaaaaaaaaaaaaaa!!
- Acum ce mai este?!
- Fac pipi ( imi spune razand si tinandu-se de pijama ca si cum tot pipiul o sa tasneasca si o sa inunde toata casa)
- Hahahaha! Ma minti! Nu poti sa faci pipi! Ai deja facut pipi! Iti bati joc de mine? E 10.30, de ce nu vrei sa dormi? De ce ma chinui?
Ma ia in brate si rade de moare, stie ca poate sa imi faca orice.
- Nu te chinui, eu chiar fac pipi pe mine.
Merg cu el in brate spre baie. Este descult si nu vreau sa ii fie frig, are sosoneii dar suntem singuri si ne facem de cap, fara sosonei,doar in brate ca sa ne pupam.
Il asez pe covorasul de la baie si precum o guvernanta nazista imi pun mainile in fazta pieptului si astept.
- Haide, fa pipi. Eu stau aici pentru ca nu te cred ca faci. Vreau sa vad cu ochii mei.
Rade si mimeaza un fel de jena, cum ca nu ar face pipi cu mine langa el. Si totusi face pipi cu mine mereu.
- Iese, o sa vezi. Nu mai pot sa il tin!
Ma abtin cu greu sa nu rad. Nici urma de pipi. A dormit la pranz si nu ii este somn. Nu vrea decat sa il bag in seama. Sa stau cu el, fara sa citesc sau sa fac ceva anume. Doar sa stau.
Il urmaresc de la inaltimea mea de mic tiran si ma umfla rasul. Se screme si face cumva ciudat cu ochii de parca toata puterea pipiului sta in stransul din pleoape.
-Uite! imi zice invingator. Am facut FIX o picatura de pipi! Nu mai puteam sa ma tin!!

Nu i-am rezistat niciodata. Am ras si l-am pupat, a ras si m-a strans in brate. A mai castigat 10 minute din timpul meu. Nu stiu cand a adormit dar cred ca a adormit invingator.